Distribuie articolul

La Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), 25 aprilie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului. Sfânta Elisabeta este prăznuită anual la data de 24 aprilie.

Cu acest prilej, de la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor restrâns de clerici.

Din sobor au făcut parte consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Siluan Popescu și coordonatorul Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Cluj-Napoca, preotul Claudiu Precup.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat: „Credincioșii sunt entuziasmați și indiferenții sunt sceptici”, în cadrul căruia le-a vorbit celor prezenți despre importanța praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Totodată, a subliniat importanța și rolul mănăstirii în orașul Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Iacov Protopsaltul”, dirijat de Marin Pîntea, titrează Radio Renașterea.

La finalul slujbei, conform tradiției, Înaltpreasfințitul Andrei a sfințit ramurile de salcie.

Slujba a fost oficiată cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, în prezența a numeroși credincioși clujeni. De asemenea, în cadrul Liturghiei, ierarhul s-a rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: