Distribuie articolul

Municipiul Cluj-Napoca intenţionează să organizeze în curând primul concert cu public în interior. Va fi vorba de un spectacol de operă, care ar putea fi organizat chiar luna aceasta.

Autorităţile locale spun că au discutat deja în acest sens cu premierul Florin Cîţu, care şi-ar fi dat acordul.

Spectatorii vor face dovada că au fost vaccinaţi, aşa cum s-a întâmplat şi la primul eveniment de acest gen din lume, organizat la sfârşitul lunii martie la Barcelona. 5.000 de persoane au participat atunci, au purtat măşti de protecţie, dar nu au păstrat distanţa. După două săptămâni, toţi spectatorii au fost testaţi şi doar şase au fost depistaţi pozitiv la COVID.

Municipiul Cluj-Napoca este pe primul loc în ţară la numărul de persoane imunizate – peste 260.000 au primit cel puţin o doză de vaccin.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: