Distribuie articolul

După un start de succes al campaniei noastre, ne bucurăm să anunțăm finalizarea primului hub pentru elevii din mediul rural. Întreaga comunitate ne-a fost alături și astfel am reușit, împreună, să obținem echipamentele și fondurile necesare pentru această investiție.

Am inaugurat astăzi, de Ziua Copilului, primul tech hub, la Școala Gimnazială “Mircea Luca” din Băișoara. Laboratorul de acolo a fost dotat cu 18 PC-uri echipate complet, dar și cu ochelari de realitate virtuală. De asemenea, în sală a fost amenajat un colț dedicat lecturii, iar întreaga atmosferă a fost înveselită cu ajutorul decorațiunilor speciale pe care le-am pregătit.

“A fost pus în practică un vis al nostru de a avea un cabinet info și pentru învățământul primar. Sunt convinsă că activitățile pe care le vor organiza în acest cabinet vor fi de folos copiilor, iar a pune bazele de la început e o șansă spre o educație de calitate în viitor”, a declarat Lucreția Presecan, director al școlii din Băișoara.

“Ne bucurăm că am reușit, cu ajutorul întregii comunități, să amenajăm acest hub pentru copii. Elevii pot testa aici diferite tehnologii utile în procesul educativ, dar la care nu au avut acces până acum. A fost o adevărată provocare să punem totul la punct în numai trei săptămâni, însă bucuria pe care am văzut-o în ochii copiilor a făcut să merite întregul efort și ne va alimenta cu energie pentru a continua acest proiect și în alte școli ”, a precizat Izabella Szakacs, proiect manager Tech It Out.

Astfel, campania de colectare de device-uri (PC-uri, laptop-uri, tablete) și strângerea de fonduri continuă pentru a putea ajunge și în alte școli din județul Cluj cu alte echipamente, unele chiar inedite, precum imprimante 3D. De asemenea, vrem să rămânem aproape de aceste școli prin organizarea de workshop-uri tematice pentru copii, în viitorul an școlar.  

Inițiativa e o continuare a proiectului Tech It Out, în cadrul căruia în ultimul an am reușit să distribuim peste 100 de echipamente IT unor elevi din comunități defavorizate.

***

Despre JCI Cluj: Pe lângă Tech It Out facem și alte lucruri frumoase: avem în derulare o campanie de advocacy – prin care căutăm soluții pentru integrarea mai facilă pe piață a persoanelor defavorizate, proiecte precum Tu ce respiri – plantăm arbori în oraș pentru un medium ai sănătos și prietenos, Serile JCI – evenimentele prin care ne propunem să inspirăm comunitatea, respectiv TOYP – un proiect prin intermediul căruia promovăm tinerii remarcabili.

Între proiectele care au pornit din JCI Cluj se numără și Food Waste Combat, care a ajuns să producă reale schimbări atât în comportamentul cetățenilor, cât și în industria alimentară.

JCI Cluj are în prezent peste 45 de membri care vor să devină mai buni în domeniul lor și în leadership, dar și să se implice în comunitate și să producă schimbări pozitive în jurul lor. La nivel internaţional, JCI (Junior Chamber International) este cea mai mare organizaţie pentru tineri lideri şi antreprenori. Are 100 de ani de existenţă, este prezentă în peste 6.000 de comunităţi locale din 120 ţări şi numără peste 200.000 de membri.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: