Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care redactorul le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani.
„Cuvinte spre nemurire” a apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, iar Cuvântul înainte este semnat de dirijorul Dan Crișan de la Filarmonica Arad.
Mulțumesc! Cred că sub semnul acestui cuvânt trebuie să se așeze aceste frânturi de bucurie, pe care am reușit, cu mult dor, să le adun în primul meu volum de versuri; lui Dumnezeu, complicele meu discret dintotdeauna; părinților și bunicilor mei și tuturor celor care mi-au dat aripi să zbor în acest univers creativ. Departe de a se dori un act literar profesionist, aceste „Cuvinte spre nemurire” sunt făurite prin emoție și dăruire, trăiri ce îmi doresc să se transmită tuturor celor care le-au așteptat cu nerăbdare și celor care le vor lectura. Suntem fii ai dragostei, și atunci când dragostea slăbește, stă în determinarea noastră să găsim modalități de a o spori. De la vatra satului transilvan, trecând prin pridvorul bisericii copilăriei mele și prin tainițele unui suflet ce îl iubește pe om, vă chem pe toți să fim mărturie vie a faptului că „dragostea nu cade niciodată”!, transmite Cătălin Bărăian.
Volumul, apărut sub egida Editurii Grafix din Craiova, poate fi achiziționat și de la Magazinele de carte bisericească ale Arhiepiscopiei Clujului.
Lansarea cărții „Cuvinte spre nemurire” a avut loc loc duminică, 11 iulie 2021, de la ora 12.00 în biserica Parohiei Vultureni din Protopopiatul Cluj I.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

