Distribuie articolul

Încă 5 copii români din Valea Mare, Covasna, Maria, Daniel, Ana, Bianca si fratele ei Robert, au intrat în programul de burse ,,Români pentru Români”, desfășurat de Calea Neamului în parteneriat cu Grai Străbun, pentru unitățile și secțiile cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Mureș și Satu-Mare. Cei 5 elevi au primit deja bănuții (500 lei fiecare, vedeți primele comentarii). M-a impresionat peste măsură Maria, atunci când i-au dat efectiv lacrimile de bucurie când a aflat de la Gheorghe Samoila că a intrat în programul de burse si că are bani să înceapă școala. M-au mișcat profund cei trei copii mai mari, din cei cinci, care au fost cu noi la Cluj-Napoca, care nicio secundă din tot drumul nu s-au plâns de nimic, ci dimpotrivă, împreună cu părinții lor, au fost extrem de entuziaști, însuflețind autocarul în care erau cu cântec românesc și voie bună, alături de ceilalți tineri care ne-au însoțit. Vineri, 10 septembrie, vor veni din nou cu toții la Brasov, în jurul lui Avram Iancu, la Biserica Ortodoxă de la Metrom, începând cu ora 18.


Dincolo de toată gălăgia politicianistă din jurul luptei pentru puterea de dărâma complet România, se va auzi glasul acestor tineri, care împreună cu noi, vestesc o altă luptă, cea pentru ridicarea unei Țări pe Linia Neamului Românesc.


Să fii român este uneori greu, dar întotdeauna atât de frumos!


Doamne ajută oameni buni!

Dr. Mihai Tîrnoveanu

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: