Potrivit Jandarmeriei Române, peste 22.000 de persoane s-au închinat până duminică la prânz la Iași, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Autoritățile anunță că sunt 400 de persoane la rând, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 40 de minute. În curtea lăcaşului de cult a fost creat un culoar amenajat din garduri metalice, iar pe culoarul respectiv se poate deplasa către raclă o singură persoană.
Pelerinii sunt obligaţi să poarte mască de protecţie, iar cei care nu au mască primesc una din partea organizatorilor.
După ce trec de baldachinul în care se află sfintele moaşte, printr-un culoar separat, pelerinii sunt îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan. De-a lungul traseului pelerinilor există dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.
În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

