Distribuie articolul

U-Banca Transilvania a reușit cel de-al șaselea succes consecutiv în Liga Națională, competiție în care ocupă primul loc în clasament.

U-Banca Transilvania a ieșit triumfătoare din partida cu SC CSM Timișoara de duminică, din etapa cu numărul VII a Ligii Naționale. Baschetbaliștii clujeniau câștigat confruntarea din BTarena cu scorul de 98-88.

Meciul a fost însă unul aprig disputat. Timișoara a demontrat că este una dintre cele mai în formă formații și a jucat curajos pe terenul campioanei. Elijah Stewart a fost conectat la partidă încă din primele minute și și-a desprins echipa la 13-8.

Bănățenii au răspuns prin Ivan Lilov, iar situația a fost strânsă pe tabela de marcaj. La finalul sfertului inaugural, U-Banca Transilvania a condus cu 27-24. Elijah Stewart și Stefan Birčević au fost principalii realizatori ai gazdelor în actul secund, dar Timișoara s-a ținut aproape, tabela indicând la pauză 48-46.

Elijah Stewart a găsit cu mare ușurință drumul spre coș și în partea a doua a duelului. Americanul a izbutit chiar un slam-dunk spectaculos, după ce a spart defensiva bănățeană. Practic, meciul s-a rupt în ultimul sfert, când Patrick Richard și-a distanțat formația la trei lungimi, 75-72. Imediat, Dustin Hogue a adăugat alte două puncte. Echipa vizitatoare nu a mai putut răspunde, iar Patrick Richard a scuturat plasa de la mare distanță pentru 86-77. Din acel moment, nu s-a mai pus problema câștigătoarei.

“Din punct de vedere ofensiv, ne-am descurcat bine. Am reușit să marcăm 13 coșuri de trei puncte. Am fost la linia de pedeapsă de 27 de ori, ceea ce înseamnă de agresivitate. Am făcut 32 de recuperări, cu 8 mai multe decât ei, deci cred că ne-am descurcat bine.

Din punct de vedere defensiv nu suntem foarte mulțumiți. Puteam face o treabă mai bună. Am permis multe aruncări libere, nu am avut reacția necesară pentru a rota în apărare. De asemenea, de multe ori nu am jucat cu intensitatea pe care trebuia să o avem. De aceea am primit 88 de puncte. Una peste alta, mă bucur că am reușit să câștigăm.

Timișoara nu este o echipă slabă, din contră. Au jucători cu experiență și nimeni nu va avea o viață ușoară cu ei. Victoria contează cel mai mult, mai ales după jocul din Israel. Nu am strălucit acolo, ne doream cu totul o altă prestație”, a declarat antrenorul Mihai Silvășan.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: