Bulgaria va extinde certificatul verde COVID-19 şi pentru persoanele care nu sunt vaccinate şi nu sunt înregistrate în statistica celor trecuţi prin boală, dar care au în sânge anticorpi neutralizanţi împotriva coronavirusului SARS-CoV-2, a anunţat ministrul bulgar al sănătăţii, Stoycho Kațarov.
Certificatele pentru cei care dovedesc printr-o analiză de sânge că au un nivel al anticorpilor IgG de cel puţin 150 BAU/ml vor fi eliberate începând de joi. Aceste certificate au o valabilitate de 90 de zile şi pot fi folosite numai pe teritoriul bulgar, scrie Agerpres.
Autorităţile bulgare răspund astfel cererilor formulate de diverse grupuri de cetăţeni nemulţumiţi de restricţiile impuse pentru frânarea noului val virulent al pandemiei care a provocat niveluri record ale spitalizărilor şi deceselor.
Printre alte măsuri, pentru accesul în spaţiile publice închise este necesar certificatul verde, pe care îl obţin persoanele vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă, cele care au un test negativ recent sau care au trecut prin boală şi a căror infectare a fost confirmată la momentul respectiv prin testare.
Prin extinderea acum a acestui certificat şi pentru cei care au avut infecţii asimptomatice, ori au avut simptome, dar nu s-au testat şi prin urmare nu se regăsesc în bilanţul oficial al îmbolnăvirilor, autorităţile bulgare speră că vor avea o imagine mai apropiată de realitate a numărului real al celor infectaţi.
Bulgaria este a doua țară, după Ungaria, care permite folosirea testelor anticorpi pentru acordarea certificatului verde, conform hotărârii emise de Guvernul de la Budapesta.
În afara Uniunii Europene, Serbia a introdus certificatul verde și pe bază pe test de anticorpi.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

