Prostia conduce România

Prostia conduce România. Din beție te trezești, din prostie niciodată.

România este condusă de un Monument de prostie. În timp ce țara e bolnavă și mor câte 500 de oameni pe zi, președintele vizitează piramidele Egiptului. Țara e în doliu, românii sunt îmbrăcați în negru, numai Monumentul e îmbrăcat în alb, proțăpit la patru ace. Și ne transmite vederi cu soața lui în ipostază de hlizeală. S-o fi dus să afle cum se îmbălsămau faraonii. Sau o fi vrând să cumpere vreo piramidă ca soluție la pandemie sau ca model al lucrului bine făcut. Uitați, mă, cum arată un lucru bine făcut! O asemenea dovadă de prostie nu a dat nici un șef de stat în istoria lumii.

Prostul când nu e și fudul, nu e prost destul.

Prostul, tăcând, lumea îl ia drept înțelept.

De prost ce-i, știe lua, dar de dat, ba.

Doar două lucruri sunt infinite: universal și prostia umană, iar despre cea din urmă sunt foarte sigur. (Albert Einstein)

În politică, prostia nu e un handicap. (Napoleon)

Prostia din născare, leac nu are.

Inteligența are limitele ei, prostia nu. (Umberto Eco)

Prostia și nerozia se înrudesc cu nebunia.

Prostul întâi vorbește și-apoi se gândește.

Proștii mor, dar prostia rămâne. (Caragiale)

Știu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj. (Ion Creangă)

Un prost găsește întotdeauna unul mai prost, care să-l admire. (Boileau)

Am oferit aici câteva citate din volumul CHARTA MORALIA, un Dicționar al Moralei, atât de necesar pentru clasa politică. Dar cine are nevoie de el? Am vrut să i-l duc d-lui Orban, pe când era prim-ministru, dar am fost respins, mi s-a spus că dl Lucovid nu primește în audiențe, e în menopauza de pandemie. Și acum la Librăria „Sadoveanu” se găsește acest îndreptar pentru prostia „aleșilor”.

Fiecare avem un dram de prostie, dar omul ajunge înțelept dacă reușește să și-l elimine din sânge, prin educație, așa cum unii caută soluții, beau o ladă cu bere, de pildă, ca să-și elimine serul după ce s-au vaccinat. Noi nu avem un tratat despre prostie, dar am scris o carte de convorbiri cu D.I.Suchianu, în care o temă centrală este prostia. El, pe lina lui Caragiale, a fost la noi cel mai bun expert în această ramură o prostiei, pe care o considera un capitol din teoria cunoașterii. Dar un destoinic culegător de perle folclorice, inclusiv despre prostie, a fost Anton Pann. Iar POVESTEA VORBEI este un model în acest sens, împănat cu un leac spiritual, umorul.

Umorul este o cale de a supraviețui prostiei, iar românii au umor suficient. Unii spun că nu au umor destul. Dar destul de suficient au, fiindcă peste destul nu mai urmează nimic.

Proștii nu au nevoie de călăuze, zicea Anton Pann. Prostul crede că tot ce zboară se mănâncă. El este: Bună ziua, nea Istrate! / Doi boboci de rață, frate. / Mă, Istrate, tu ești surd? / Mai era colea un cârd. / Unde dai și unde crapă.

Singurul ziarist din România care sancționează prostia este Dragoș Pătraru. El pune un diagnostic la „starea nației” mai exact decât o fac meteorologii la starea vremii. Îl consider colegul meu.

Grid Modorcea