Distribuie articolul

În ziua Praznicului Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de Sfințirea cea Mare a apei, la biserica Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Dan Cismaș și ceilalți preoți coslujitori din cadrul parohiei.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit pe tema „Boboteaza, smerenia Domnului și înnoirea omului”.

În continuare, după rugăciunea Amvonului, pe esplanada din fața bisericii, Preasfinția Sa a oficiat slujba Sfințirii Mari a apei (Agheasma Mare), Cu acest prilej, ierarhul a binecuvântat mulțimea de credincioși și a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc.

La finalul slujbei, în timp ce a fost cântat Troparul Bobotezei, ierarhul și clericii, cu ajutorul copiilor prezenți, în mod simbolic, au dat drumul în văzduh câtorva porumbei albi.

Potrivit parohului bisericii, pr. Dan Cismaș, au fost pregătite 10.000 de sticle cu Agheasmă Mare, care au fost distribuite credincioșilor, titrează Radio Renașterea.

La evenimentul religios a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca. Totodată, jandarmii clujeni, prezenţi la faţa locului, au amenajat culoare de acces din garduri metalice, pentru a evita aglomerația.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: