Distribuie articolul

Conform credinței creștine, cei patru calareti ai Apocalipsei sunt descrisi în ultima carte a Noului Testament, ei fiind considerati a simboliza Molima, Razboiul, Foametea si Moartea. Și cum învățăturile din Cartea Sfânta sunt de o actualitate până nu demult inimaginabila, iată ca miercuri seara ne-am culcat in pandemie ( Molima ) si joi dimineata ne-am trezit in nebunie ( Razboi ). De aici si pana la Foamete si Moarte nu mai este decat un pas. Lumea in ansamblul ei priveste buimacita si nu mai intelege absolut nimica. Nu ca pana acum, ar fi inteles prea multe despre ce se intampla in ultimul timp pe mapamond….si implicit cu vietile lor.

Din pacate lumea in care traim nu mai este condusa si guvernata in spiritul si litera credintei si a moralitatii creștine. Noua religie la care se închină acum omenirea este banul (vițelul de aur) si puterea lui. Guvernantii, autoritatile, societatea, totul se rezuma la profit, putere financiara, control si dominatie. Iar pandemia si acum razboiul sunt exact parghiile prin care „elitele” noii oranduiri planetare isi duc la indeplinire aspiratiile si planurile de domnie si dominatie absolută…..tirania Apocalipsei. Lorzii războiului de azi sunt promotorii pandemiei, care pozează în „salvatorii” omenirii….Biden, Macron, Johnson, Trudeau, von der Leyen si pana mai ieri Merkel. Toti acestia au participat si participa activ la asfaltarea impecabila a totalitarismului camuflat sub mantaua globalista. De partea cealaltă ca si exponent al imperialismului, dusman absolut al poparelor „libere” este presedintele rus Putin. Cu totii sunt actorii principali in acest razboi planificat care urmeaza cu minițiozitate de ceas elvetian calea spre „marea resetare”, gândită de „parintele” celor enumerati mai inainte, perfidul si ”diabolicul” Schwab.

Am urmărit cu mare atentie desfasurarea evenimentelor in ultimele săptămâni. Si deși toti factorii de decizie implicati in rezolvarea diplomatica a divergentelor ruso-ucrainiene afirmau sus si tare ca nu doresc un conflict militar, de fapt fiecare analiza atent cam care ar fi privilegiile castigate de pe urma razboiului…..politice, economice sau electorale, de imagine. Si trebuie sa recunosc ca am crezut ca un naiv ca nu se va ajunge la acest deznodamant tragic pentru intreaga omenire. Pentru ca inainte de toate razboiul este o tragedie colectiva, un act care trebuie condamnat pentru ca el aduce multa suferinta si moarte.

„Să iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, ne porunceste si ne invata Dumnezeu. Daca doar aceste doua porunci ar fi cunoscute si respectate ca principii de viata si de traire creștina autentica de catre liderii politici de azi, responsabili de destinele omenirii, atunci acest razboi si multe altele nu ar fi avut loc niciodata. Dar unde este Dumnezeu azi? Cei care teoretic ar fi trebuit sa apere Ucraina de interventia militara rusa, si anume Statele Unite si Occidentul s-au lepadat de mult de Dumnezeu. Ei l-au inlocuit pe Dumnezeu cu progresism, materialism, umanism, ateism.

Din multe puncte de vedere, din care primul este bineinteles cel militar, atat americanii cât si occidentalii nu sunt pregătiti să riposteze, să dea o replică armatei ruse. Si aici ma refer la o actiune militara care sa se incheie cu un succes in teatrul de razboi. Recent America si-a luat-o pe cocoasa in Siria, unde redutele militantilor ISIS au fost distruse complet abia dupa interventia armetei ruse in zona, iar in Afganistan parca am asistat la filmul francez de comedie „Vizitatorii” seria a cincea…..unde niste primitivi calare cu turbane pe cap si kalasnikov din anii 80 au reusit sa puna pe fuga armata ultra dotata a senilului Joe. Revenind la episodul Ucraina, sanctiunile economice impotriva Rusiei sunt un fel de apa de ploaie. Cu ele sau fara ele, numarul mortilor va creste de la ora la ora si de la zi la zi. Propaganda mediatica antirusa este asemenea unui caine care latra la luna si nimic mai mult. Singura care va conta si va zgudui serios vietile multora dintre noi, va fi criza economica si saracirea noastra. Adica visul de aur al noii ordini mondiale. O populație mult saracita este mult mai usor de condus si de controlat. Iar dezastrul va fi cu mult mai mare, daca tovarasii chinezi vor decide ca este timpul si pentru ei de o actiune militara impotriva vecinilor taiwanezi. Its party time, nu ?!? Parca prea suna a razboi planetar comandat. Problema este ca in situatia data, nota de plata nu va fi platita de cei care au facut comanda. ci de noi, cei mici si nesemnificativi, care asa cum ni se spune ardem gazul de pomana si suprapopulam degeba planeta.

Dar noi românii să nu disperăm prea tare. Avem în frunte un fiu al țării….cel mai iubit si cel mai apreciat, care ne indeamna plin de încredere ca si la debutul pandemiei….”dragi români să stați linistiți”. De așa liniște sa aiba el parte toata viața. Cu facturile la utilitati si combustibil umflate la maxim, cu razboiul la usa, cu o inflatie imposibil de controlat, intr-adevar putem sta linistiti. Nu ne-a mai ramas decat sa ne pregatim tot linistiti de….foamete. Căci cu o moarte toti suntem datori.

Dar nu-i totuna leu să mori, ori câine-nlănțuit. Adevarul iese mereu la suprafață! Mai devreme sau mai târziu!

PS….pe 23 ianuarie comediantul ”evreu” Zelenskiy, în rol de președinte al Ucrainei mințea cu nerușinare cum ca România ar fi invadat cu ani în urmă Bucovina de Nord, Bugeacul și ținutul Herței….pe 24 februarie s-a cam intors putin roata istoriei în defavoarea lui….asta asa, pour les connaisseurs.

Cristian Ardeleanu

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: