Distribuie articolul

Un bărbat a murit, joi, după ce a fost prins sub un val de pământ, în localitatea Pădureni.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Turda au intervenit pentru a extrage un bărbat care a fost surprins sub un mal al unui şanţ adânc de patru metri. Apelul de urgenţă a fost dat în jurul orei 15:41, iar incidentul s-a petrecut în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos. Pompierii au mobilizat pentru această misiune o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum şi containerul multirisc. Odată ajunşi la faţa locului, colegii au găsit un bărbat acoperit în totalitate de pământ”, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, intervenţia pompierilor a durat trei ore şi jumătate, dar bărbatul n-a mai putut fi salvat.

„Imediat s-a lucrat pentru asigurarea zonei, folosindu-se cilindri şi plăci de schele pentru stabilizare, alături de echipamentele specifice din dotarea autospecialei. De asemenea, a fost pus la dispoziţie un buldoexcavator. În situaţia de faţă, o dificultate a reprezentat-o spaţiul de manevră limitat. După eforturi susţinute, pompierii au reuşit să elibereze parţial persoana, care prezenta rigiditate cadaverică. În cele din urmă, medicii de la SAJ, sosiţi în sprijin, au constatat decesul bărbatului de aproximativ 40 de ani. Operaţiunea de extragere s-a încheiat după trei ore şi jumătate”, precizează ISU Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: