Am doi prieteni năbădăioși
Unul la Răsărit care mă bate cu bâta
Altul la Apus care mă sugrumă de gât
Eu stau pe loc neclintit ca piatra
din râuri
Deși unii amici îmi spun
Mută un pas la Răsărit
Mută un pas la Apus
Eu stau încăpățânat și înțelept ca stejarul
Aici cu rădăcinile adânci
Înfipte dincolo de Pământ
Împreună cu singurul prieten
În cerul albastru înstelat
din care adapă un sânge verde năvalnic
Ce-mi ține brațele tari
Și frunzele la fel de roșii ca vinul din potir
Din care vom bea setea la fel ca ieri
Și fratele de la Răsărit
Și fratele de la Apus
Când asfințește cumpăna luminii
peste întunericul viu
Ionuț Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

