Distribuie articolul

EDITURA DOINA CORNEA vă invită
miercuri 30 martie la lansarea primului său volum Sorin Grecu – Vara Coriştilor
.

Miercuri, 30 martie 2022, la ora 12.00, Centrul de Cultură Urbană “Turnul Croitorilor” din Cluj-Napoca, str. Baba Novac nr. 35, găzduiește lansarea volumului antologic de poezie “Vara coriștilor” de Sorin Grecu, apărut în acest an la Editura “Doina Cornea”.

Cartea, tipărită în condiții excepționale și având aproape 300 de pagini, este o ediție biobibliografică reprezentând esența poeziei publicată de autorul clujean, în nouă volume – cărora li s-au adăugat și inedite – la împlinirea a 60 de ani de viață și 45 de creație.

Despre personalitatea și opera lui Sorin Grecu vor vorbi: Leontin Iuhas, directorul Editurii “Doina Cornea”, scriitorii Ion Cristofor, Adrian Țion și Ionuț Țene, iar actorul Lucian Tănase va recita câteva poeme din antologie. Așa cum mărturisea creatorul în cuvântul său introductiv, culegerea reprezintă de fapt un jurnal în versuri, povestea unei uluitoare transformări: de la starea din adolescență, de necredincios (aproape) demonizat, până la cea de azi – de (aproape) schimnic.

Practic, vorbim aici despre meșteșug poetic și evoluție spirituală: de la poetul care are răspunsuri la toate întrebările la cel care are întrebări la toate răspunsurile.

Cartea se va putea achiziţiona, la acest eveniment, cu o reducere de 30%.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: