CSA Steaua nu are drept de promovare în primul eșalon. Legea Sportului spune că un club de drept public, ca Steaua, nu poate juca într-o competiție organizată de o Ligă Profesionistă, așa cum este Liga 1.
Două momente, mari, au fost în prima repriză. Decisive pentru soarta duelului! Imediat după ce Chipirliu a avut o oportunitate importantă de a deschide scorul, în celălalt careu, după un corner, Haită (10) a mușcat din adversari, cu un șut plasat din semivoleu din afara careului.
Balgiu a intrat violent asupra lui Chipirliu (16), direct pe glezna dreaptă, practic, îl rupe pe golgeterul campionatului, iar mijlocașul scapă fără niciun avertisment din partea „centralului” Robert Avram! Chipirliu a ieșit plângând de pe teren, va sta pe tușă o perioadă bună.
U Cluj a obținut 3 puncte imense în lupta pentru promovarea în prima ligă. „Șepcile roșii” au trecut la limită de Steaua, sco 1-0, unicul gol al partidei fiind înscris de Florian Haită în minutul 10.
Un meci echilibrat, cu multe orgolii, unele gratuite, cu intrări contondente, cu suporterii răfuindu-se în arenă după ce s-au bătut și în afara ei. Când să se sune de pauză, un ultras dintre cei 200 ai oaspeților a capturat un steag al rivalilor, a încercat să fugă cu prada la ai lui, dar a fost încolțit de forțele de ordine.
Au intervenit și ceilalți suporteri, bătaie ca-n Vestul sălbatic, pentru prada sa, ultrasul luându-și gaze în ochi și pumni în cap, fiind dezbrăcat aproape! A fost escortat în afara arenei, în timp ce în tribune, galeria venită de la București a rupt mai multe scaune până când a fost amenințată cu evacuarea. Apoi, în partea secundă, cele două comunități de fani s-au înjurat cu patimă.
Plexiglasul de pe marginea tribunei a fost și el avariat. Jandarmii au analizat posibilitatea evacuării acestora din stadion, pentru a nu degenera situația. Se pare că cineva din galeria U Cluj s-a dus în zona steliștilor și i-ar fi provocat.
NapocaNews, foto: eurosport
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

