Distribuie articolul

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca anunță că marți, pe timpul desfășurării partidei de fotbal dintre echipele ”U” Cluj și Petrolul Ploiești de pe Cluj Arena,, în pauza dintre reprize, membri ai galeriei oaspete și gazde  au încercat să pătrundă pe suprafața de joc prin distrugerea unor porțiuni din gardul care separă peluza oaspete, respectiv prin escaladarea gardului care desparte tribuna 2 de suprafață de joc.

În acest context, un suporter gazdă a pătruns pe suprafața de joc, cu intenția de a provoca galeria oaspete.

Acesta a fost imobilizat de către stewarzii în vederea aplicării măsurilor legale. Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestei situații tensionate, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea celorlalți suporteri pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii, folosindu-se în acest sens substanțe iritant lacrimogene.

Precizăm că până în acest moment nu avem informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter şi vă confirmăm că în rândul forţelor de ordine nu au fost jandarmi răniţi.

De asemenea, sunt în derulare activităţi de identificare a tuturor celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora.

”U” Cluj a învins cu 3-1 pe Petrolul Ploiești.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: