Vasile Bănescu, după ce l-a numit pe Kiril „opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin”: Un mesaj declanșat de realitate, pe care am simțit nevoia să-l scriu. Care e relația dintre cele două Biserici.
„Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin”, a scris purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, în a 11-a zi de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina. A fost o poziție care a șocat prin verdictul ferm, mai ales că venea dintr-o cancelarie de la vârful Patriarhiei, chiar dacă de pe un cont personal. A fost un mesaj care a generat un nou val de solidaritate cu Ucraina, în zile cheie, cu imagini și mărturii îngrozitoare din țara vecină, zile în care Patriarhul Kiril binecuvânta în fața altarelor „operațiunea militară specială” a lui Putin. Invitat la emisiunea lui Cătălin Ștefănescu, „Dincolo de alb și negru”, Bănescu a explicat care au fost resorturile care l-au împins să ia atitudine. De asemenea, el a precizat că relațiile cu Biserica Rusă nu sunt rupte, „pentru că e vorba în primul rând de a da prioritate unei comuniuni de care trebuie să tragem cu dinții”, dar a ținut să atragă atenția că „există și creștini care nu vor să intre în comuniune”.
Mesajul pe care Vasile Bănescu l-a postat pe contul personal de pe o rețea de socializare, în a 11-a zi de război: „Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul este capabil să le comită cu atrocitate: războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții. Chiar când diavolul ne truchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul„.
Invitat la TVR, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvântul al Patriarhiei Române, și-a explicat poziția fermă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

