Cu propria mână hrănind sfâșierea…

De la invocarea ajutorului umanitar la impunerea sprijinirii lor cu ajutoare militare nu a fost decât un pas… Cam tot atât cât a fost și între discursurile lor pe „capitole”, răsfoite într-o trecere rapidă de la vorbele mieroase, apoi insinuante, apoi ca reproșuri directe, fără perdea, la impunerea de acum a unor direcții de acțiune pentru toată lumea. Un comportament tot mai agresiv, și nu ca o milogeală transformată într-un tupeu tot mai puțin scuzabil, ci în felul de trasare al acelui „modus operandi” pentru o întreagă lume. Ba, parcă nici de aveam un guvern mondial ieșit din umbră nu aveam atâtea „directive”… (Sau poate că avem deja acel monstru ieșit din umbră, dar ochii, tot mai neputincioși în a desluși adevărul și rațiunea, nu ne mai sunt de folos?)… Și să nu ajungem să ne învecinăm cu ei ca o țară, nu doar înarmată prin ajutoarele primite (!), cât mai ales obraznică în impunere soluțiilor ei pentru toți ceilalți, încât să ne pară că nu au ajuns „ceilalți” la gurile Dunării…

Oficialii ucrainieni devin tot mai deranjanți în pretenții… Iar cererile lor nu mai pot fi scuzate de situația precară a țării… Pentru că, dacă te simți vulnerabil, nu îi ataci, prin obrăznicie, reproșuri, invocări insinuante, pe cei ce te ajută… Nu muști mâna întinsă spre tine… Dar ei nu par să mai aibă cuprindere pentru cele duhovnicești… Nu mai văd (și nu din cauza unei furii ce i-ar fi orbit) rostul unor pilde și cuvinte de înțelepciune din momentul în care își varsă singuri, nu reproșurile, nu durerea, ci mânia chiar peste Întâistătătorul bisericii lor ortodoxe, mânjit cu vopsea în timpul oficierii Sfintei Liturghii…

Ucraina riscă să devină (un risc pentru noi, ceilalți!) o putere supraînarmată sub argumentul ajutorării… Și poate nu am stat să ne întrebăm ce se va întâmpla cu tot acest arsenal (acum justificat ca prezență), mâine-poimâine, ori peste ani, la sfârșit de război?… Sau nu va mai fi un sfârșit, ci doar o altă cortină?… Cum vor mai fi scoase toate aceste arme și superarme (dintre cele trimise acum de Statele Unite) din Ucraina?… Dintr-o țară fost târg de trafic al armelor de prin războaiele rusești devenit poate pe piața de mâine a traficaților o sursă de armament modern, occidental…

Toate acestea nu ar stârni poate îngrijorare dacă anumite lucruri nu ar începe să se lege într-un anumit scenariu… De la obrăznicia de a le impune celorlalți cum să se comporte economic (doar acum în procesul de izolare a Rusiei), la recentele amenințări directe pentru cei ce nu iau deciziile dorite de ei… Pentru că, în momentul în care un ministru ucrainean amenință o țară membră UE și Nato că „s-ar putea întâmpla” ceva grav cu oleoductul Drujba, care trece pe teritoriul Ucrainei, aprovizionând Ungaria cu petrol rusesc, nu avem doar o stropșeală de provincial la adresa statului respectiv (poate prea prieten cu Rusia de azi), ci o amenințare la adresa întregii Uniunii Europene… Și nu una privită din perspectiva mojiciei de a accede într-o structură pe ai cărui membri îi amenință și îi șantajează, ci una cu accent terorist…

Această neobrăzare în a dicta celorlalți nu s-a limitat însă doar la gazele ce ajung în Ungaria!… Au fost vizați, și trebuie să ai un spate cât un guvern mondial (!) pentru a amenința chiar locomotiva structurii în care chipurile vrei să aderi (dacă mai crede cineva în această intenție), și căreia Kievul i-a cerut să închidă singură fluxul de gaz rusesc în Europa… Adică oprirea livrărilor de prin „Nord Stream 1”, cea mai importantă conductă prin care se transportă gazul rusesc în Germania…

Or, Ucraina nu mai geme de mult timp ca victimă a agresiunii… Nici nu se mai zvârcolește ca un copil răzgâiat… Deja este de un tupeu feroce… Arată cu degetul spre o foamete mondială, zgândărind organizațiile umanitare, de parcă, fără ea, de mâine, ar secătui planeta… Deși, totuși, vorbim de o țară care reprezintă doar 12 procente din exporturile mondiale de grâu (nu din producția, și nu din totalul de cereale cum își tot umflă mușchii), dar care izbește cu pumnul în masă într-o încercare de a demonstra că acele procente ar sta pavăză unei foamete mondială. Nu mai există „și alții” în planurile ucrainiene, sau ale acelora care le-au dat scenariile și rolurile… Un șantaj în care pierdem și noi, prin blocarea într-un hub de export aservit strict nevoilor (de până ieri) și interesele (de acum înainte) ale Ucrainei, dar din care va ieși șifonată și Europa… Sărăcită, pauperizată și, cel mai grav, dezbinată… Asta în vreme ce Moscova se reorientează economic, prin inversarea „matruștilor”, înlocuind brandurile occidentale, supuse blocadei UE (mai bine spus autoblocadei în care a intrat Europa), cu mărfurile turcești, dar și cu un export, fie și la discounturi uriașe, a resurselor sale de gaz și petrol către China și India…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea