Războiul, bucuria nebunilor

Eram fericit că viața mea s-a desfășurat pe timp de pace. Două lucruri sunt esențiale ca să-ți poți trăi viața plenar și să te bucuri de zestrea pe care o ai de la natură: sănătatea și pacea.

M-am născut în plin război mondial, când locul natal era invadat ba de nemți, ba de ruși. Și azi parcă aud împușcături, mama îmi spunea că râdeam când vedeam cum cad bombele pe case și zboară prin aer table de la acoperișuri, sau cât de fericit eram când mă plimba un ofițer german pe calul lui alb și cum țipam când voiau să mă spânzure rușii de grinda casei, ca să scoată de la bunicii mei spirtul medicinal, în loc de vodka pe care nu o aveau și o cereau ei. Dar era bun și spirtul, amestecat cu puțin zahăr caramel.

Ca să scape de bombardamente, mama m-a luat în brațe și a fugit la Dunăre, unde s-a îmbarcat pe un vapor, care ne-a dus până la Corabia, port unde ne-am refugiat o vreme.

A mai fost un moment războinic, invadarea Cehoslovaciei. Sigur, din acel moment am păstrat în auz huruitul șenilelor de la tancurile care treceau necontenit, zi și noapte, pe Șoseaua Prutului, care veneau dinspre Reni și se duceau în Cehoslovacia, să înăbușe revolta care s-a iscat acolo împotriva socialismului, indirect împotriva puterii sovietice, care înrobise toate țările din jur.

Și apoi a fost pace. O lungă pace. În care lucrurile s-au așezat, în care a venit libertatea, în care se construia o lume nouă, caldă, de prietenie, dincolo de războiul rece, în care și Rusia părea că s-a integrat pe drumul democrației, al civilizației occidentale. Părea, până când n-a mai putut răbda… dictatura democrației, faptul că ea nu mai era vioara-ntâi. Și atunci Fiara s-a trezit, a izbucnit, a declanșat un război nemilos, chiar împotriva fraților de limbă, cu scopul de a crea o nouă ordine mondială, un nou lagăr post-sovietic, în care ea să fie vioara-ntâi. Măreția Rusiei a devenit Sperietoarea planetei. A văzut că pe cale pașnică nu poate să obțină întâietatea, atunci a pus mâna pe Kalashnikov și a început să mitralieze oameni nevinovați, să sperie și Vestul sălbatic.

Scoaterea armamentului performant de la cutie a devenit problema zilei. Acum Rusia atacă cu o armă pe care Putin o numește „invincibilă”. Acest nume, Putin, a ajuns de ocară. Forumiștii îl scriu putină/puțin/putoare/purgare/ne-putință/trollovec/orc etc. Nu se mai vorbește de om, de libertate, de artă, de sport, de credință, ci numai de front, de barbarie, de armament, de morți, de nesfârșitul conflict.

Nu mi-am imaginat să trăiesc ultimii ani ai vieții pe acest fundal nimicitor al războiului, al distrugerii, al morții!

Am o scârbă „invincibilă” pentru propaganda de război, din orice direcție ar veni ea, unde toți au devenit, peste noapte, experți în război, analiști strategici, își dau cu părerea asupra unei realități pe care nu au trăit-o, fără să le fie rușine să o facă pe „profeții”, fiindcă războiul este cea mai mare dovadă a colapsului istoriei, a faptului că omenirea nu a evoluat bine, că nu are șansa de a se salva. Deziluzia este totală.

Trăim bucuria nebunilor. Războiul este elixirul proștilor, al hoților, al îmbogățiților peste noapte, este geana apocalipsei, arma care ucide viața. Toți caută nu să oprească războiul, să stea la masa tratativelor, să folosească acest miracol care ni s-a dat, cuvântul, diplomația, să facă acele compromisuri necesare ca să tacă armele, nu, ci caută să profite de pe urma războiului.

Criminalii n-au fost eradicați. Sunt încă vii. Sunt în viață. S-au înmulțit. Citiți numai ce declară Lukașenko despre sarea în bucate, pe care nu o mai au de la Belarus occidentalii! Sau vezi ce spune președinta Ungariei despre Transilvania, pe care o visează ungurească, fiindcă puntea care s-a făcut în timp între Ungaria și Transilvania, zice ea, se numește „cultura maghiară”!! Sau ce spune acum Trump, care a ieșit din găoace și cere într-un inconfundabil discurs trampist, spre delirul extremiștilor, ca tot poporul american să se înarmeze, fiecare american să aibă o armă! Președinția lui a fost numai un război mocnit, acum, dacă ar fi fost președinte, sigur aveam un nou război mondial. El nu-l mai amâna.

De nicăieri nu apare speranța. Toți vor război, toți vor înarmare, toți vor uciderea dușmanului. Cine este Dușmanul? Pacea. Omul pe timp de pace. Dacă nu e pace, tot ce am creat este fum. Pe cine mai interesează Shakespeare sau Rahmaninov când suflul bombelor îți mătură pragul? Nu mai poți crea, nu mai poți munci, nu mai poți iubi, nu mai poți să te gândești la viitor când moartea îți bate la ușă.

Eu visam să ne bată Iisus, Noul Mesia, nu monștrii sub chip de om, în uniforme cu epoleți și decorații!

Grid Modorcea