Distribuie articolul

O femeie din Cluj-Napoca s-a accidentat la un picior în timp ce parcurgea duminică un traseu turistic din Scăriţa-Belioara, comuna Poşaga, fiind necesară intervenţia salvamontiştilor pentru evacuarea sa, au informat reprezentanţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba, titrează Agerpres.

Mai mulţi salvatori montani intervin duminică seara pentru acordarea primului ajutor şi coborârea pe abruptul din Scăriţa-Belioara a unei femei de 40 de ani, din Cluj-Napoca.



„Aceasta parcurgea traseul cu marcaj turistic ‘Punct Roşu’, când a suferit un accident la un picior, urmat de o inflamaţie însemnată care o împiedică să se mai deplaseze. Alarma a fost dată de însoţitorii acesteia, care au indicat si coordonatele locului în care se află pentru a fi găsită mai uşor. Accesul dificil, distanţa mare pe care trebuie să o parcurgă, terenul accidentat şi abrupt îngreunează mult intervenţia salvamontiştilor”, a explicat şeful Salvamont Alba, Doru Barna.



După ce va fi coborâtă de pe munte, în funcţie de conjunctura din momentul respectiv, femeia va fi transportată la UPU ori va fi predată unei ambulanţe de către salvamontişti sau aparţinătorii acesteia.

Scăriţa-Belioara este o rezervaţie geo-botanică de pe teritoriul administrativ a două comune din Alba, de pe Muntele Mare. Amatorii de drumeţii au la dispoziţie mai multe circuite în zonă. 

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: