Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Baciu, va organiza în perioada 8-10 iulie prima ediție a Târgului Produs de Cluj în comuna limitrofă municipiului reședință de județ. Derulat prin intermediul Asociației Produs de Cluj, evenimentul se va desfășura pe stadionul comunal.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Suntem prezenți pentru întâia oară la Baciu, o comună în continuă dezvoltare, nu doar demografică, ci și economică. Prin urmare, este firesc să fim prezenți și aici cu Târgul Produs de Cluj, să oferim celor peste 20 de mii de locuitori ai comunei ocazia să ne cunoască și să achiziționeze produse din oferta partenerilor noștri.”
La Târgul Produs de Cluj de la Baciu vor fi prezenți mici întreprinzători locali care vor expune produse alimentare din carne și lapte, miere de albine, uleiuri presate la rece, siropuri și sucuri naturale, precum și preparate la grătar. Amatorii de dulciuri de casă vor fi răsfățați cu turtă dulce și ciocolată de casă iar cunoscătorii vor putea gusta și vinuri și țuică din Ardeal.
Iubitorii tradițiilor populare vor avea la dispoziție costume populare tradiționale, ii, cămăși, poale, catrințe, chimire și brâuri, precum și podoabe lucrate de mână. Cojocari pasionați vor expune obiecte de marochinărie, de la curele la cojoace sau bunde și căciuli pentru oieri, blănuri de oaie prelucrate ori comozi papuci de casă. Pentru cei mici va exista o ofertă bogată de jucării din lemn, menite a stimula mintea și imaginația, sau doar pentru distracție.
Zilnic, începând cu ora 16:00, pe scena special amenajată în acest scop vor avea loc spectacole de folclor, dar și concerte de muzică ușoară susținute de artiști consacrați și de voci în devenire. Atmosfera de bună dispoziție va fi completată de un modern parc de distracții, supus expres regulilor de veselie!
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

