Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a refuzat „ferm”, joi, demersul fostului preşedinte rus, Dmitri Medvedev, care a publicat pe contul său de Telegram „o hartă care atribuie, în mod fantezist, teritorii ale Ucrainei României şi altor state vecine Ucrainei”, conform Agerpres.Conform unui comunicat al MAE transmis Agerpres, „astfel de atitudini fac parte din instrumentarul de propagandă şi dezinformare la care recurge de mai multă vreme Federaţia Rusă şi care a fost amplificat după declanşarea războiului ilegal şi ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei”.
„Astfel de aşa-zise „propuneri” şi „analize” care vizează redesenarea aleatorie a graniţelor unor state şi promovează astfel încălcarea dreptului internaţional nu reprezintă decât încercări complet nereuşite de justificare a propriei conduite de nerespectare a ordinii internaţionale bazate pe reguli”, a comunicat MAE.
De asemenea, Ministerul a reconfirmat sprijinul „deplin” al României pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. „România este şi va rămâne un partener al Ucrainei şi reconfirmă susţinerea deplină şi compasiunea profundă faţă de poporul ucrainean, victimă a agresiunii brutale. Acordarea statutului de stat candidat pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană reprezintă o confirmare atât a politicii vizionare a Uniunii Europene, care este în esenţă un proiect de promovare şi consolidare a păcii în Europa, cât şi a determinării poporului ucrainean de a-şi asuma plenar principiile şi valorile spaţiului european, într-o Ucraină independentă, suverană, în frontierele sale recunoscute internaţional”, a mai comunicat MAE.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

