Distribuie articolul

Zsuzsa Hegedüs, consiliera lui Viktor Orban pentru probleme de incluziune socială, susţine că demisia sa a devenit „inutilă” după explicaţiile oferite joi de premierul ungar asupra declaraţiilor sale controversate de la Băile Tuşnad.Zsuzsa Hegedüs şi-a anunţat marţi demisia după 20 de ani de colaborare cu Viktor Orban. 

„Îmi pare sincer rău că trebuie să pun capăt unei relaţii din cauza unei poziţii atât de ruşinoase. Un text pur rasist, care i-ar fi plăcut chiar şi lui Goebbels. (…) După un astfel de discurs, care contrazice toate valorile mele de bază, nu am rămas cu altă opţiune”, şi-a explicat decizia fosta consilieră, referindu-se la declaraţiile făcute de Orban la Băile Tuşnad. 

„Noi, ungurii, nu suntem o rasă mixtă şi nici nu vrem să devenim”, a declarat Viktor Orban în discursul susţinut sâmbătă la Băile Tuşnad. Potrivit premierului ungar, ţările unde europenii şi non-europenii se amestecă „nu mai sunt naţiuni”. 

Huiduit la Viena pentru aceste declaraţii şi criticat de cancelarul Karl Nehammer, Viktor Orban a insistat că este „mândru” de politica de „toleranţă zero” a Ungariei în legătură cu imigraţia ilegală. „Se întâmplă uneori să vorbesc de o manieră care poate fi prost înţeleasă, dar i-am cerut cancelarului să plaseze informaţiile într-un context cultural. În Ungaria, aceste expresii şi fraze reprezintă un punct de vedere cultural, civilizaţional”, a spus premierul ungar, excluzând faptul că ar avea o problemă rasială sau biologică. Zsuzsa Hegedüs s-a declarat convinsă de aceste explicaţii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: