Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, luni, că s-a semnat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. contractul pentru execuţia lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, între Cornetu şi Tigveni.
„Este cel mai mare contract semnat de CNAIR vreodată. Într-un final, cu foarte mare întârziere avem aceste contracte semnate, urmând ca cei care au câştigat licitaţiile să se ţină de termenii contractului şi să avem după zeci de ani o autostradă care traversează Carpaţii. Sper ca traversarea Carpaţilor cu autostradă, prima, să nu fie un vis foarte, foarte îndepărtat”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit news.ro.
Conform informaţiilor oferite de CNAIR, lotul dintre Cornetu şi Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri şi este cel mai lung tronson al Autostrăzii de pe Valea Oltului. Valoarea se ridică la 5,3 miliarde lei fără TVA, iar perioada de proiectare este de 12 luni şi cea de execuţie este de 45 de luni. Intervalul de garanţie a lucrărilor ofertată este de 120 de luni.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

