Distribuie articolul

Ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, a calificat vizita preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan drept o „farsă completă” şi afirmă că cei care ofensează China vor fi pedepsiţi. În acelaşi timp, Taiwanul se aşteaptă la o intensificare a „războiului psihologic”, transmite The Guardian.

„Tendinţa istorică ireversibilă de revenire a Taiwanului la patria mamă nu poate fi schimbată. Cei care ofensează China vor fi cu siguranţă pedepsiţi”, a declarat Wang Yi, informează News.ro.

Wang a făcut aceste remarci în marja reuniunii miniştrilor de externe ai Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (Asean), care a avut loc miercuri în Cambodgia.

Statele Unite încalcă suveranitatea Chinei sub pretextul „democraţiei”, a declarat el reporterilor.

”Aceste acţiuni perverse nu vor modifica consensul internaţional privind principiul unei singure Chine şi nici tendinţa istorică conform căreia Taiwanul se va întoarce la patria mamă”, a adăugat el.

Între timp, Taiwanul se aşteaptă la o intensificare a „războiului psihologic”

Purtătorul de cuvânt al cabinetului taiwanez, Lo Ping-cheng, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că autorităţile au intensificat securitatea în infrastructurile cheie, inclusiv în centralele electrice şi aeroporturi, şi au crescut nivelul de alertă în domeniul securităţii cibernetice în toate birourile guvernamentale.

Lo a declarat că Taiwanul se aşteaptă să fie ţinta în următoarele zile a unui „război psihologic” sporit, care descrie campaniile de influenţă care includ dezinformarea pentru a influenţa opinia publică.

”Asistăm la un război psihologic care este mai puternic ca niciodată şi se va intensifica în zilele următoare”, a declarat Lo.

Oficialii taiwanezi au avertizat în repetate rânduri cu privire la ceea ce ei consideră a fi o campanie chineză de slăbire a sprijinului populaţiei pentru guvern.

Ministrul digital Audrey Tang a declarat că atacurile cibernetice asupra unităţilor guvernamentale din Taiwan au depăşit marţi 15.000 de gigabiţi, de 23 de ori mai mult decât recordul zilnic anterior.

Mai multe site-uri guvernamentale, inclusiv biroul prezidenţial, au fost supuse unor atacuri cibernetice de peste hotare, despre care autorităţile au spus că unele au fost lansate de China şi Rusia.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: