Sfântul Pavel spunea că vom fi judecați după locul unde ne-am născut, nu după unde am călătorit sau ne-am împlinit idealul. Adică, dacă te-ai născut la Constanța, vei fi judecat ca român, nu ca american sau japonez! Recent am citit un interviu al marii cântărețe Angela Gheorghiu, care spunea că „nu datorez nimic României”. Și o asemenea afirmație a făcut mai an și Simona Halep, când a refuzat să reprezinte România la Olimpiade (Rio de Janeiro, Tokio) și la alte competiții de echipă, deși ea joacă pretutindeni sub drapelul Românei. La Wmbledon ea este taxată ca româncă, nu ca englezoaică. La fel, la Doha sau oriunde s-ar duce. Îi datorează României faptul că aici, în această țară, a văzut lumina zilei, nu la Saigon, deși tatăl ei, Stere, declară că „fata mea luptă pe teren ca un soldat în Vietnam”, aici, la Constanța, a supt laptele matern, aici a fost botezată și a primit un nume, aici a învățat să vorbească românește, aici a învățat bunul simț, „cei șapte ani de acasă”, aici a râs prima oară, aici a auzit glasul păsărilor prima oară, aici s-a închinat prima oară și a sărutat o icoană, aici are, deci, rădăcinile. O fi vrând ea să se dezrădăcineze, să o facă pe machedoanca, dar nu se poate.
Și Elena Rybakina, degeaba și-a luat cetățenie kazahă, ea este percepută de toată lumea ca rusoaică, fiindcă la Moscova s-a născut și acolo s-a format. Noua cetățenie se datorează unor conjuncturi politice, unui traseu după criterii extra-naturale. Naturalitatea ei este judecată după originea rusă.
Sau Mașa, Maria Sharapova! Ea s-a americanizat cu totul, toată cariera ei și-a împlinit-o pe terenurile americane, unde s-a antrenat. Acolo unde are casa, familia, unde câștigă milioane de dolari. Și cu toate acestea, ea recunoaște că este rusoaică. Și a reprezentat pretutindeni, unde a jucat, Rusia. Ba chiar a fost mândră de acest statut.
Ce ar fi vrut Angela Gheorghiu de la România? Ce să-i dea România? Râul și ramul? Ciorchini de lauri? I-a dat viață. I-a dat harul nativ. I-a dat aripile. Mai departe, zborul, unde vrea să-și încerce norocul, e treaba ei. România nu se amestecă. Să-i mulțumească României că nu se amestecă și că nu-și cere niște drepturi, ca dreptul nașterii și al numelui.
Dar aceste judecăți le va afla în cer, acolo unde sufletul ei se va înfățișa, la tronul Domnului, și va fi judecată nu ca solistă la Opera Royal House, ci ca româncă, născută pe plaiurile mioritice.
De aceea, e bine ca încă de aici, de pe pământ, să ne pregătim, să cunoaștem aceste adevăruri, să ne iubim patria. Să nu uităm ce a spus John Fitzgerald Kennedy: „Întreabă-te ce ai făcut tu pentru America, nu ce a făcut America pentru tine!”
Grid Modorcea
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

