Preşedintele ucrainean a promis marţi că va readuce Crimeea, anexată de Rusia în 2014, sub controlul Ucrainei, transmite Agerpres. Volodimir Zelenski susține că asta va restabili „legea şi ordinea mondială”, relatează Reuters. Totodată, la o conferinţă internaţională privind Crimeea, liderul de la Kiev a susţinut că recucerirea peninsulei ar reprezenta „cel mai mare pas împotriva războiului”.
„Totul a început cu Crimeea şi se va sfârşi în Crimeea”, a spus Zelenski în discursul de deschidere a summitului Platformei Crimeea, care urmăreşte refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi încetarea ocupaţiei ruse, nerecunoscute internaţional.
Făcând apel la victorie împotriva Rusiei, preşedintele ucrainean a arătat că „trebuie eliberată Crimeea de sub ocupaţie (…) Asta va fi reînvierea legii şi ordinii mondiale”.
Potrivit lui Volodimir Zelenski, la summit au participat reprezentanţi a circa 60 de state şi organizaţii internaţionale, printre care 40 de preşedinţi şi prim-miniştri. Aproape toţi au luat parte la lucrări prin videoconferinţă, însă preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a fost prezent fizic şi le-a cerut liderilor din întreaga lume să nu închidă ochii în faţa agresiunii Rusiei. Andrzej Duda a afirmat că nu poate fi vorba de o reluare a relaţiilor normale cu Moscova.
„Crimeea a fost, rămâne şi va fi o parte a Ucrainei, la fel cum Gdanskul face parte din Polonia, Nisa face parte din Franţa, Kolnul face parte din Germania şi Rotterdamul face parte din Olanda”, a insistat şeful statului polonez.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

