Distribuie articolul

Motivarea sentinței Curții Supreme.Ce scrie în două dintre notele informative date de Băsescu despre două persoane la Securitatea comunistă.

„Nu are prieteni în clasă şi, din cauza caracterului său, nici nu este acceptat în anturajul colegilor. Din discuţiile purtate cu verişoara lui, V., de profesie învăţătoare, am înţeles că E. ar fi dispus, în cazul în care ar reuşi să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo. Cu verişoara lui L. am avut ocazia să discut aceste probleme deoarece am fost la un moment dat prieteni”, scrie într-o primă notă informativă, despre un o persoană, redactată și semnată olograf cu numele conspirativ Petrov și primită de un ofiţer de contrainformaţii militare de la UM 02192 Constanţa

„Nu este dispus să se căsătorească decât foarte târziu şi cu o fată care să aibă o situaţie materială bună. în vara anului 1973 şi a anului 1974 a avut relaţii cu femei de cetăţenie cehă, dar nu ştiu dacă în momentul de faţă mai întreţine aceste relaţii”, scrie într-o altă notă informativă, despre un coleg al lui Băsescu, primită de același ofițer de contrainformații militare.

Judecătorii au precizat în motivare că notele informative ale lui Petrov – consecințe negative asupra celor turnați, și anume ”Ingerinţe în viaţa privată din categoria temelor clasice de poliţie politică”.


„Pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor Securităţii, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar acţiunile de represiune să fi fost efective, fiind suficient ca această activitate să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi, să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, să creeze cel puțin o stare de pericol pentru cel denunţat, constând în cerința ca informaţiile furnizate să fi fost capabile a expune persoanele vizate unor acţiuni de represiune din partea statului totalitar.”. Mai multe detalii găsiți pe site-ul Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: