Distribuie articolul

Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a doua vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse.

„Vom fi alături de Ucraina atât cât va fi necesar”, a declarat oficialul german, care efectuează sâmbătă o a doua vizită în capitala ucraineană. Sprijinul german, spune ea, va cuprinde arme și ajutor umanitar și financiar.

În mai, Baerbock devenea primul membru al guvernului german sosește la Kiev de la începutul invaziei ruse, un război de agresiune pe care Moscova îl numește „operațiune militară specială”.

Germania, alături de alte state europene, se străduiește să sprijine gospodăriile și industriile împovărate de o nouă creștere a prețurilor la energie, în condițiile în care Rusia a oprit livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1.

„Putin mizează că ne vom sătura de compasiunea pentru suferința Ucrainei”, spune șefa diplomației germane.

„Acest plan nu va funcționa și nu trebuie să funcționeze, deoarece toată Europa știe că Ucraina apără ordinea noastră de pace și securitate”, a continuat ea.

Baerbock, care se întâlnește sâmbătă la Kiev și cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, a menționat că unul dintre obiectivele vizitei sale se referă la sprijinirea Ucrainei pentru îndepărtarea minelor pe care le-au lăsat forțele ruse în clădiri și pe terenurile agricole – o sarcină care, spune oficialul german, ar putea să dureze câteva decenii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: