Distribuie articolul

Comemorăm în aceasta luna 150 de ani de la trecerea în eternitate a Eroului Naţional, Avram Iancu. De la casa natala, la Beijing, la Chicago si inapoi la Țebea si in toata Tara Motilor, pretutindeni românii organizeaza comemorări ale marelui erou.

Peste alţi doi ani vom sărbători Bicentenarul naşterii sale. Este momentul potrivit să analizăm ce a făcut posteritatea după 1872 pentru marele erou? Cum i-a cinstit faptele de arme, personalitatea, jertfa sa pentru binele neamului românesc, pentru libertatea, dreptatea şi fericirea românilor. În calitate de preşedinte al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, mă încumet să ofer următorul răspuns:Până la 1918, regimul opresiv austro-ungar nu a permis omagierea lui Avram Iancu. Nu i s-a putut ridica nicio statuie! Cei ce au îndrăznit au fost deferiţi justiţiei şi aruncaţi în puşcării. Nu au putut fi omagiaţi Horea, Cloşca şi Crişan şi ortacii lor, care la 1784-1785 s-au răsculat, cuţitul ajungându-le la os. Ei, moţii, au cerut atunci drepturi şi libertăţi sociale: desfiinţarea iobăgiei, reducerea taxelor şi impozitelor, a dărilor uriaşe, greu de plătit fiscului, obligaţiilor ţăranilor de a lucra 3-4 zile pe săptămână pe moşiile şi domeniile nobiliare, de a plăti zeciuiala, de a executa lucrări pentru cărăuşii şi contribuţii militare. Moţii erau obligaţi să sprijine şi să participe la lucrările din minele de aur, argint, sare şi alte resurse minerale.

Prima împlinire majoră i-o va aduce Asociaţiunea ASTRA, care în 1924 va organiza mari serbări omagiale şi întâlniri la Ţebea, Baia de Criş, Brad, Abrud, Câmpeni, Vidra de Sus, Muntele Găina şi Cluj, unde s-a stabilit şi sfinţit locul din faţa Catedralei Ortodoxe, pentru amplasarea statuii lui Avram Iancu, care se va ridica şi înălţa, de abia la 30 noiembrie 1993, după 69 de ani de aşteptare. De fapt, Sărbătorile Centenarului naşterii lui Avram Iancu, din 1924 au fost cele mai reprezentative şi ample din perioada interbelică la care au participat regele Ferdinand I al României, regina Maria, alte personalităţi politice sau oameni de seamă ai României făurită la 1918: Ion I.C. Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, Alexandru Lapedatu, ministrul Cultelor şi Artelor, dr. Ilie Miron Cristea, patriarhul României, dr. Nicolae Bălan, mitropolitul ortodox al Ardealului, Î.P.S. Gurie, arhiepiscopul Basarabiei, Vasile Goldiş, preşedintele Asociaţiunii ASTRA cu membrii Comitetului Central pentru Literatura şi Cultura Poporului Român din Transilvania şi al ASTREI Centrale, cu sediul la Sibiu, istoricul Silviu Dragomir, mitropolitul greco-catolic al Blajului şi al Bisericii Unite cu Roma, Î.P.S. dr. Vasile Suciu, Octavian Goga din partea Academiei Române, generalul Alexandru Averescu, fost prim ministru al României, generalul Constantin Prezan, generali-inspectori de armată, ofiţeri, dr. Vasile Gheorghiu din partea ASTREI bucovinene, prof. univ. dr. Ioan Lupaş, membru al Academiei Române, care la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu a rostit o frumoasă cuvântare. Putem spune că manifestările din 1924 au fost cele mai ample din perioada interbelică.

Vorbind şi scriind despre Horea şi Avram Iancu, manifestările din 1924, la care a fost prezent, marele patriot Ion Rusu Abrudeanu a consemnat: „Toată suflarea românească nu le va uita niciodată, înconjurându-te veşnic cu admiraţie şi veneraţiune. Astfel se explică faptul că la sfârşitul lunii august 1924, obştia românească din Ardeal şi din Vechiul regat, de la colibă până la palat, a ţinut să sărbătorească în mod solemn Centenarul de 100 de ani de la naşterea lui Avram Iancu, „Craiul Munţilor”.

Mulţimea cucernică a alergat cu un fel de evlavie mistică la aceste serbări, dominată de sentimentul că în sfârşit „nedreptatea săvârşită a fost corectată”. Românii toţi se gândeau la Iancu al lor, umilit şi împins să înnebunească de durere, fiindcă nu şi-a văzut întrupate planurile lui de român şi de om”. Cu acel prilej s-a inaugurat Muzeul Naţional „Avram Iancu” la Vidra de Sus pe locul casei în care s-a născut, iar la Baia de Criş i s-a dezvelit o statuie, autor sculptorul Romul Ladea, iar pe casa unde a decedat a fost fixată o placă memorială. La Cluj manifestările au avut loc în 2 septembrie 1924, începând cu ora 10 şi 30 minute în faţa Catedralei Ortodoxe a Clujului, Vadului şi Feleacului, fiind sfinţit locul de amplasare a statuii lui Avram, care era prevăzută a se ridica în 1930, ceea ce nu s-a întâmplat, căci Tg. Mureş în frunte cu primarul Emil Dandea o luase înaintea Clujului. A intervenit apoi criza economică din 1929-1933 şi alte evenimente, iar statuia din centrul Clujului nu s-a mai ridicat. A trebuit să vină momentul revoluţionar – Decembrie 1989 – când Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România, „sora mai mică şi mult mai tânără” a ASTREI, fondată la 4 aprilie 1992, împreună cu Primăria Cluj-Napoca a trebuit să treacă la fapte. Totuşi, în perioada interbelică a fost una rodnică, liantul fiind Asociaţiunea „ASTRA” care a întreprins o serie de manifestări culturale, reuşindu-se inclusiv aprobarea „carnetului de moţ”. Între 1948-1951, Asociaţiunea ASTRA s-a desfiinţat, apărând un hiatus de circa 40 de ani, în care regimul comunist a interzis funcţionarea asociaţiilor şi fundaţiilor, în baza Legii din 1924. Dacă în timpul vieţii sale contemporaneitatea l-a iubit, admirat, găzduit şi cântat; luptând şi murind alături de el, pentru a-i îndeplini visurile de libertate şi dorinţa de fericire pentru neamul său, posteritatea nu s-a lăsat mai prejos şi, admirându-l şi cinstindu-l mereu, aşa cum se cuvine, au împlinit aproape toate dorinţele şi aspiraţiile eroului de a-şi vedea naţiunea fericită. Este un obiectiv strategic, valabil şi azi.

La mai puţin de 100 de ani de la naşterea sa şi la mai puţin de 50 de ani de la moartea sa, în 1918 neamul său de moţi îşi câştigă libertatea, demnitatea şi unitatea prin înfrângerea şi desfiinţarea imperiului austro-ungar, răzbunând umilinţele îndurate de erou din partea împăratului Franz Joseph. Cea mai frumoasă recunoştinţă putea fi adusă eroului decât prin împlinirea idealului său arzător de dreptate, libertatea şi demnitate a românilor transilvăneni. Ce mai frumoasă cinstire putea fi adusă Eroului Naţional Avram Iancu şi înaintaşilor lui, Horea, Cloşca şi Crişan, decât înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, a tuturor provinciilor româneşti în România Mare. Nu cred că poate exista o altă recunoştinţă mai frumoasă, decât aceea a Unirii românilor într-un stat naţional unitar, independent şi suveran, un stat al tuturor cetăţenilor săi, indiferent de religie, etnie sau sex, cu drepturi egale şi îndatoriri similare, fără privilegii şi drepturi speciale. Şi nu numai atât. De-a lungul celor peste 100 de ani de la împlinirea idealurilor lui Avram Iancu, posteritatea i-a cinstit cum se cuvine faptele şi i-a împlinit testamentul.

Românii transilvăneni au „facultăţi de drepturi” în marile oraşe ale Transilvaniei: la Alba Iulia, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Oradea, Timişoara şi Arad. Fiii moţilor, nepoţii Iancului, se şcolesc apoi şi în cele mai prestigioase universităţi din Europa. S-au înfiinţat universităţi ce-i poartă numele, brigăzi, regimente, batalioane, şcoli, licee, colegii, fundaţii şi asociaţii. S-au ridicat numeroase statui în cinstea sa în vechile oraşe în care, mai înainte, până la 1783, românii nu aveau voie să intre în oraşe, în care Eroul Naţional Avram Iancu şi-a făcut studiile, a înflăcărat oastea ţărănească, şi-a dus bătăliile, a trecut şi poposit în drumurile sale către Viena. Poate nicio altă personalitate românească nu are mai multe statui ridicate decât Avram Iancu. I s-au ridicat după 1993 statui şi în localităţi, unde Avram Iancu nu a fost niciodată precum Carei sau Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Bistriţa, Năsăud, , Oradea, Satu Mare, Deva, ş.a. Bustul său este la mare cinste în Parlamentul României, în „Casa Poporului”…

În centrul oraşului Cluj-Napoca ce găzduia cândva Dieta Transilvaniei, cea care refuza să acorde drepturi naţionale românilor din Transilvania, are înălţată din 1993 cea mai măreaţă statuie, în piaţa ce-i poartă numele, ridicată de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, acum aproape 30 de ani. La statuia sa, înălţată precum Columna lui Traian, se desfăşoară în fiecare an Festivalul Naţional „Colind Iancului”, manifestările de Ziua Naţională a României, Ziua Culturii Naţionale, „Ziua Tricolorului” şi focurile de artificii de Ziua Unirii, 24 Ianuarie şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României. În cinstea sa se desfăşoară mari serbări populare la Ţebea şi la „Crucea Iancului”, la Mărişel. Localitatea natală, Vidra de Sus, îi poartă în cinste numele. Casa părintească a eroului a devenit casa memorială, muzeu şi loc de pelerinaj. Trebuie spus că Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România, a fost prima din ţară, care a reluat manifestările de la Ţebea, După Piatră, Mărişel, Muntele Găina, fiind organizatorul principal între 1992-1997 al acestora, acţiuni care acum au prins rădăcini.

În 1995, conducerea Societăţii s-a adresat Parlamentului României pentru reintroducerea „carnetului de moţ”, votat prin Legea nr. 33/1996. În 2019, această lege a fost îmbunătăţită. S-au editat trei ample monografii dedicate lui Avram Iancu, una de Iosif Sterca Şuluţiu (1897), alta scrisă de Silviu Dragomir (1924) şi Ştefan Pascu (1979), şi numeroase cărţi, piese de teatru, poezii. Cele trei monografii vor fi reeditate în câte 10.000 de exemplare. Monografia de faţă realizată de Iosif Sterca Şuluţiu şi cea a lui Silviu Dragomir vor fi reeditate în aceşti ani, până la celebrarea Bicentenarului naşterii sale, în 2024. La Cluj-Napoca, aeroportul internaţional îi poartă numele şi-l face cunoscut în toată lumea. Prin toate acestea posteritatea le împlineşte visurile, deopotrivă, lui Avram Iancu si vrednicilor sai inaintasi: Horea, Closca si Crisan, iar noi, urmaşii lor, împreună cu istoricii şi poeţii, îi cântăm numele şi-i cinstim memoria. Trăiască veşnic duhul lui Iancu!

Președinte: Tiberiu GROZA

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: