Distribuie articolul

La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, miercuri, 14 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, titrează Radio Renașterea.

Din sobor au făcut parte slujitori ai lăcașului de cult și părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din municipiu, în frunte cu eclesiarhul Catedralei, arhim. Simeon Pintea.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, îndemnând „să ne apropiem de crucea celuilalt cu sfială” pentru că e taina lui Hristos pe care o săvârșește cu acel om, e taina mântuirii noastre.

„Când te apropii cu sfială de crucea celuilalt devii apropiatul celui care suferă, devii icoană a celui care suferă și în felul acesta devii icoană a lui Hristos Cel răstignit”, a spus ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții Catedralei.

La Sfânta Liturghie au participat copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului și numeroși credincioși clujeni, iar o parte din cei prezenți au asistat la slujbă în fața Catedralei din Piața Avram Iancu, rugându-se alături de ierarh pentru elevii care recent au început școala, pentru cei aflați în necazuri și suferințe, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lumii.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: