Dana Maria Zaharie, în vârstă de 23 de ani, era originală din Carei (județul Satu Mare) și era studentă la Cluj. Tânăra își petrecea vacanța în Italia, iar zilele trecute a fost găsită fără viață pe marginea unei șosele din Cassino, provincia Frosinone, Lazio.
Trupul ei a fost găsit de mai mulți șoferi care au anunțat poliția. S-a întâmplat în dimineața zilei de duminică, 12 septembrie, iar între timp anchetatorii au descifrat misterul morții sale și au reușit să o identifice, apoi i-au anunțat familia din România.
La Repubblica notează că Dana Zaharie ieșise dimineața devreme să alerge, iar o mașină a lovit-o în plin și a proiectat-o pe marginea drumului. Șoferul a fugit de la locul accidentului, fără să-i acorde Dianei primul ajutor și fără măcar să anunțe ambulanța.
Ceva mai târziu, după 6.30, trupul neînsuflețit al tinerei a fost observat de mai mulți șoferi care au găsit-o pe marginea șoselei Cassino-Atina, în apropiere de ieșirea spre via San Pasquale. În scurt timp, la fața locului a sosit o ambulanță, dar medicii nu au reușit să o reanume și au fost nevoiți să constate decesul tinerei.
Studentă la a Universitatea de Artă şi Design din Cluj, Dana Maria Zaharie picta și călătorea prin lume, iar de câteva zile ajunsese în Italia, unde și-a petrecut o scurtă vacanță, scrie adevărul.ro.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

