Distribuie articolul

83% din maghiari consideră că actualele şi preconizatele sancţiuni ale UE impuse Rusiei vor cauza un grav regres economic în Europa, în anul 2023. Totodată, numai 13% din repondenţi sunt de părere că acest lucru nu va avea loc – rezultă din ultimul sondaj de opinie realizat de Fundaţia Század.

În studiul realizat în luna septembrie, pe un eşantion de 1.000 de persoane, s-a analizat opinia maghiarilor despre politica de sancţiuni a Uniunii Europene la adresa Rusiei şi efectele acesteia, se spune în studiul preluat de Rador.

Din sondaj a rezultat că în Ungaria este respinsă în mod semnificativ politica Bruxelles-ului privind sancţiunile: 68% din cetăţenii Ungariei au o părere negativă faţă de politica Uniunii Europene privind sancţiunile impuse Rusiei şi numai 25% au o opinie pozitivă. Totodată, 79% din respondenţi consideră că actualele, respectiv viitoarele sancţiuni vor avea un rol determinant în privinţa preţurilor carburanţilor şi energiei, precum şi în privinţa creşterii inflaţiei.

În studiul Századvég se precizează: conflictul armat prelungit între Rusia şi Ucraina, respectiv strategia Bruxelles-ului de impunere a sancţiunilor au condus la la o criză economică şi energetică în Europa, care poate fi soluţionată prin începerea cât mai grabnică a negocierilor de pace. Însă, potrivit semnalelor, liderii de la Bruxelles nu intenţionează să revizuiască politica sancţiunilor.

Realizatorii studiului mai afirmă că, în ultimle luni, s-a dovedit că sancţiunile UE nu au contribuit la încheierea războiului ruso-ucrainean, iar în unele cazuri au avut efecte contrare.

De la izbucnirea războiului, preţurile la energie au crescut semnificativ, iar în primele şase luni ale conflictului armat Rusia a încasat 158 de miliarde de euro din vânzarea petrolului, gazelor naturale şi cărbunelui, sumă care contribuie la finanţarea în continuare a războiului.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: