Bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, a fost găsit joi, spânzurat de un copac pe malul râului Arieş. Medicii legişti vor face autopsia și vor stabili cauza decesului.
În cursul zilei de joi, 22 septembrie a.c. un turdean care se plimba pe malul Arieșului a observat, printre copaci, corpul unui bărbat care atârna spânzurat de crengile unui copac. Acesta a sunat imediat la 112 și a anunțat că a văzut un bărbat spânzurat.
„La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 15.00 Poliția municipiului Turda a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că pe malul râului Arieș, în zona bazinului de înot din municipiu, a găsit o persoană spânzurată de un copac.
O echipă operativă s-a deplasat la fața locului, constatând că aspectele semnalate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Turda, pentru care medicii au pronunțat decesul.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis joi seara IPJ Cluj, într-un comunicat de presă.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

