Jody Miller, legenda muzicii country, a murit la vârsta de 80 de ani.
Legenda muzicii country, Jody Miller, câştigătoarea unui premiu Grammy, a murit la vârsta de 80 de ani, transmite Agerpres. Celebra cântăreață a decedat din cauza complicaţiilor legate de boala Parkinson de care suferea, relatează vineri Reuters.
Jody Miller a murit joi în oraşul Blanchard, Oklahoma, potrivit unui comunicat postat pe pagina ei de Facebook.
Născută în Phoenix, Arizona, în 1941, Miller a semnat cu Capitol Records în 1962 şi a lansat albumul de debut „Wednesday’s Child is Full of Woe” un an mai târziu.
Jody Miller a devenit cunoscută pentru hit-ul „Queen of the House”, lansat în 1965, care i-a adus un premiu Grammy pentru cea mai bună interpretare vocală Country & Western.
Piesa ei de protest „Home of the Brave”, lansată în acelaşi an, a fost cel mai bine vândut single al ei în Statele Unite, în pofida faptului că a fost interzis de unele posturi de radio, potrivit comunicatului.
„Talentul lui Jody Miller nu poate fi subliniat îndeajuns. Ea a avut această capacitate înnăscută, dată de Dumnezeu, de a interpreta şi de a comunica cu cele mai frumoase tonuri şi inflexiuni”, a declarat Jennifer McMullen, reprezentanta lui Miller, în comunicat.
Miller a lansat numeroase hituri în 1970, între care „He’s So Fine”, „Baby I’m Yours” şi „There’s a Party Goin’ On”.
Ea s-a retras la începutul anilor 1980.
După moartea soţului ei Brooks în 2014, Miller a cântat cu fiica ei Robin şi cu doi dintre nepoţii ei, formând grupul muzical „Jody Miller and Three Generations”, care a lansat în 2018 piesa „Where My Picture Hangs On the Wall”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

