Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean, a sugerat că Ucraina ar fi fost implicată în explozia cisternei cu combustibil pe podul Kerci din Crimeea, sâmbătă dimineaţa. El a declarat că ”podul, Crimeea sunt începutul”, iar ”tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ce aparţine ocupaţiei ruse trebuie expulzat”. De asemenea, locuitorii din zonă s-au grăbit spre benzinării, din teama unei potenţiale penurii de combustibil, relatează The Guardian.
Ads
”Crimeea, podul, începutul. Tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ce aparţine ocupaţiei ruse trebuie expulzat”, a scris el pe contul de Twitter, remarcă interpretată de The Guardian ca sugerând implicarea Ucrainei în incident.
De asemenea, Ministerul Apărării din Ucraina a reacționat pe Twitter: „Crucișătorul cu rachete dirijate Moskva și Podul Kerci – două simboluri notorii ale puterii ruse în Crimeea ucraineană – au căzut. Ce urmează în rând, ruși?”.
Explozia, despre care martorii au spus că a putut fi auzită de la kilometri distanţă, a avut loc sâmbătă înainte de ora 6 dimineaţa, în timp ce un tren traversa podul.
Carosabilul părea să fi fost distrus, fără niciun semn evident al unui atac cu rachete în primele imagini care au apărut online.
Imaginile video distribuite pe canalul Telegram păreau să arate un vagon cisternă în centrul exploziei, dar nu era clar dacă acesta a explodat sau a fost ţinta unei explozii, scrie Ziare.com.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

