Distribuie articolul

UTA Arad a terminat la egalitate cu CFR Cluj, 1-1 (0-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Campioana a dominat prima repriză şi a marcat prin ghanezul Nana Boateng (32). Clujenii au avut şi două bare, prin Daniel Bîrligea (14) şi Boateng (41).

UTA a reuşit să egaleze după pauză, prin autogolul croatului Denis Kolinger (59), care deviat în propria poartă mingea reluată cu capul de Alexandru Benga la un corner.

CFR a forţat golul victoriei, dar nu a reuşit acest lucru, deşi a avut superioritate numerică în ultima parte a meciului, după eliminarea lui Damian Isac (74). Isac a primit iniţial cartonaş galben pentru o intrare dură la Ciprian Deac, dar în cele din urmă Ionuţ Coza a schimbat decizia după intervenţia arbitrajului video. Deac a fost schimbat din cauza accidentării.

CFR venea după patru victorii consecutive fără gol primit.

UTA nu are nicio victorie în ultimele trei etape, venind după două eşecuri.

AFC UTA Arad – FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1), Arena ”Francisc Neuman” – Arad
Au marcat: Denis Kolinger (59, autogol), respectiv Bismark ”Nana” Adjei-Boateng (32).
Cartonaş roşu: Damian Isac (CFR, 74).
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti); al patrulea oficial: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Arbitru video: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Vodă (Alba Iulia)
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF.

NapocaNews, Foto: DigiSport

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: