Trei cetăţeni chinezi se află printre victimele tragediei de la Seul, unde autorităţile au anunţat că 3.000 de persoane sunt date dispărute, informeaza news.ro. Presa chineză de stat a anunţat că trei cetăţeni se află printre victime.
Aproximativ 2.900 de rapoarte de persoane dispărute au fost depuse, a declarat Centrul de servicii comunitare Hannam-dong pentru BBC. Familiile celor care au participat la evenimentul de Halloween, dar nu s-au mai întors de atunci, au transmis întrebări la centrul, care se află în zona în care s-a produs accidentul.
Peste 150 de persoane au murit şi alte 82 au fost rănite într-o busculadă produsă la Seul, în cartierul Itaewon, care are străzi în pantă şi strâmte. În cartier se sărbătorea Halloween pentru prima oară după pandemie.
Preşedintele american Joe Biden a trimis un mesaj de sprijin Coreei de Sud în legătură cu tragedia de Halloween de la Seul. Biden şi soţia sa Jill, Prima Doamnă, au transmis „cele mai profunde condoleanţe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi”, informează news.ro
„Suferim alături de poporul Republicii Coreea şi transmitem cele mai bune urări de recuperare rapidă tuturor celor care au fost răniţi. Alianţa dintre cele două ţări nu a fost niciodată mai vibrantă sau mai vitală – iar legăturile dintre oamenii noştri sunt mai puternice ca niciodată. Statele Unite sunt alături de Republica Coreea în această perioadă tragică”, a spus Biden. Şi preşedintele francez Emmanuel Macron sau premierul britanic Rishi Sunak au transmis mesaje de susţinere şi condoleanţe.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

