Distribuie articolul

Sosit în locul lui Erik Lincar, Eugen Neagoe a reușit 5 victorii și 4 remize pe banca Universității Cluj, în 12 partide. Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, a ținut să îl laude pe fostul antrenor, dar se declară încântat de atitudinea și modul de lucru propus de Eugen Neagoe.

„După schimbarea lui Erik cu Eugen am reușit sa obținem un număr important de puncte. Suntem mulțumiți cu evoluția ultimelor 10 meciuri, chiar dacă puteam avea câteva puncte în plus. Dar dacă suntem corecți și în cele 6 meciuri pe care le-a avut Erik, cu siguranță trebuia sa avem mai multe puncte. Au fost evoluții consistente.

Până la urmă cred ca a fost o alegere bună Eugen și am reușit să recuperăm ecartul și suntem acolo unde ne dorim. Suntem în obiectiv, locurile 8-12. Sigur mai este drum lung, abia de acum va începe adevărata bătălie. În play-off sau play-out se va face diferența. Eugen Neagoe e un tip foarte ambițios.

Când a venit la Cluj și-a stabilit niște obiective foarte clare. Un primul sezon trebuie să rămânem în prima ligă, dar să construim o echipă care în viitor sa atace play-off-ul. Știm că mai este drum lung până să îndeplinim obiectivul din acest sezon, dar planificăm să creștem de la meci la meci și să creștem nivelul. Așteptările sunt ca această echipă să se consolideze în prima ligă și să crească de la an la an”, a spus Radu Constantea în podcastul 100%U.

Conducătorul clubului clujean a dezvăluit că antrenorul și managerul sportiv se pregătesc deja pentru următoarea perioadă de transferuri și au alcătuit deja o listă cu țintele Universității Cluj.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: