Ghiță Pop din Maramureș vine la Târgu-Secuiesc, de 1 Decembrie de la 400 km. distanță, împreună cu familia. Cinste lor!
Acești români extraordinari ce țin steagul sus reprezintă Țara, care își sacrifică timp, efort și bugete personale, trimițând fonduri pentru transport și logistică în contul Asociației Calea Neamului, RO62BRDE080SV52855930800. pentru ca pentru prima dată în istorie, Ziua Națională de 1 Decembrie să se afirme în spațiu deschis, în centrul orașului Târgu-Secuiesc, cu Imnul Național, Cântec și Cuvânt Românesc, chiar în fața Primăriei acestui municipiu din jud. Covasna, împânzit de steagurile albastre ale așa-zisului ținut secuiesc, simboluri ale autonomiei teritoriale pe criteriu etnic. Din adâncul sufletului mulțumim și nu fac ”metafore” când spun acest lucru, acelor oameni deosebiți care au trimis până acum bani pentru transport, sonorizare, steaguri, fonduri prin care acoperim o parte din toate cheltuielile acestei acțiuni, urmând cu ajutorul vostru să putem da după 1 Decembrie sumele ce trebuie completate în privința transportului, acesta ne pune cele mai mari probleme, dacă un autocar cu 56 de locuri îl puteam închiria în perioada plandemiei să mergem la București cu 4 -5 lei pe km. acum îl putem lua cu aproape 8 lei/ km.
Am simțit prețurile astea și când ne-am dus la Cluj-Napoca pentru comemorarea Diktatului de la Viena și la Valea Uzului pentru Ziua Armatei și la protestele de la București, desi era un preț mai mic. Nu ne-a fost ușor. Ajutorul vostru a fost decisiv. Suntem o Armată în care cei care generează logistica sunt alături de soldați în Linia Întâi. Sunteți ”armele” fără de care nu am putea lupta, iar aceste ”arme” poartă nume concrete: Adrian, Anca, Călin, Alexandra, Flaviu, Adriana, Marilena, Aurelia, Florian, Elena, Gabriela, Florin-Vasile, Bogdan Cătălin, Mihaela, Marius Lucian, Ioan Cosmin, Maria, Diana Carmen, Vasile, Mihai Florin, Luminița Elena, Cristian, Ioan, Mircea Iulian, Marius Constantin, Nicu, Alexandru, Bogdan, Cristian Horia, Paula Mihaela, Oana Elena, Tudor Mircea, Cornel.
Să vă dea, frați și surori, Dumnezeu sănătate, fericire și ani mulți cu spor în toate, mă înclin cu respect în fața voastră!
Mergem, ca întotdeauna, până la capăt, împreună, umăr lângă umăr, cu Dumnezeu înainte, pentru Biruința Neamului Românesc!
Dr. Mihai Tîrnoveanu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

