Distribuie articolul

Câștigătorii premiilor acordate de Academia Română pentru anul 2020 au fost anunțați pe 5 decembrie, iar distincțiile vor fi acordate în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 7 decembrie, la ora 10:00, în Aura Academiei Române.

Premiile recompensează cele mai valoroase creații științifice și artistice din anul 2020. Ele sunt acordate, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secții științifice ale Academiei Române: literatură și filologie, istorie, matematică, fizică, chimie, științe tehnice, tehnologia informației, biologie, medicină, agronomie, silvicultură, sociologie, psihologie, filosofie, arte plastice, teatrale și muzicale.

În cadrul evenimentului, Academia Română va acorda o diplomă „Meritul Academic“ și 4 diplome „Distincţia Culturală“.

La secțiunea FILOLOGIE ȘI LITERATURĂ avem un premiu acordat scritioarei clujence Irina Petraș:

Premiul „Timotei Cipariu“ – Lucrarea: Crestomaţia limbii române vechi, volumul al II-lea (1640-1715)

Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu“ – Lucrarea: Cronologia vieţii literare româneşti (CVLR) 1970-1979

Premiul „Ion Creangă“ – Lucrarea: Vântul, duhul, suflarea; autor: Andreea-Corina Răsuceanu

Premiul „Titu Maiorescu“ – Lucrarea: Ochii minţii; autor: Irina Petraş

Premiul „Lucian Blaga“ – a) Lucrarea: Întoarcerea la Marele Will sau Reconsiderarea canonului shakespearian, autor: George-Valentin Volceanov; b) Lucrarea: Brâncuşi, autor: Pavel Şuşară

Premiul „Mihai Eminescu“ – Lucrarea: Omul cu vâslă pe umăr, autor: Dinu Flămând.

Irina Petraș este președintele filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor.

Premiul „Ion Luca Caragiale“ – Nu se acordă.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: