În mijlocul unei dezbateri privind menţinerea Bisericii Ortodoxe în Mănăstirea Peşterilor din Kiev, guvernul ucrainean a îndemnat la distanţarea faţă de Moscova, relatează lalibre.be, citat de news.ro.
„Dacă nu aveţi legături cu Rusia, atunci spuneţi-le oficial la revedere, spuneţi că preşedintele rus Vladimir Putin este Satana”, a declarat, marţi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate şi Apărare Naţională, Oleksii Danilov,.
Patriarhul ortodox rus Kirill este şi el un diavol, a adăugat Danilov. Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost ataşată Patriarhiei Moscovei până în luna mai, când şi-a rupt legăturile cu Rusia din cauza invaziei ruse a Ucrainei.
Dar autorităţile ucrainene continuă să o suspecteze de colaborare cu Moscova. Sediul Bisericii a fost percheziţionat de mai multe ori. Contractul de închiriere pentru Mănăstirea Peşterilor din Kiev a fost reziliat la sfârşitul anului.
Şeful mănăstirii, Mitropolitul Paul, l-a criticat atunci pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi i-a cerut să i se permită să rămână.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

