Distribuie articolul

Judecătoria Cluj a hotărât că o profesoară din Cluj va primi suma de 30.000 lei de la părinţii a doi foşti elevi. Judecătorii clujeni au luat decizia considerând că elevii au denigrat imaginea profesoarei, pe rețelele sociale. Hotărârea poate fi contestată la Tribunalul Cluj.

În urmă cu cinci ani, doi elevi în clasa a VII-a la vremea respectivă, au publicat pe un cont fals de Facebook, dar şi pe grupul de WhatsApp al clasei imaginea unei maimuțe despre care au susținut că este profesoara lor, căreia i-au denigrat astfel imaginea, informează clujust.ro.

Incidentul a avut loc cu o zi înaintea începerii anului școlar 2018-2019, când profesoara era şi dirigintă la clasa a VII-a de la Şcoala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din Cluj, iar unul dintre elevi a făcut o caricatură la adresa ei, care ilustra o maimuţă. Acesta le-a trimis colegilor caricatura pe grupul de WhatsApp al clasei, iar imaginea a devenit fotografia de grup.

Însă elevul nu s-a limitat la atât. Câteva luni mai târziu, în decembrie, a făcut o nouă imagine înfățișând-o pe diriginta lor, iar apoi, în martie 2019, un alt elev ar fi creat pe Facebook un cont fals, cu numele profesoarei, folosind ca poză de profil, respectiv fotografie.

În cele din urmă, profesoara a aflat cele întâmplate și a decis să se adreseze avocatului. La proces, femeia a solicitat daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnităţii şi reputaţiei în valoare de 50.000 de lei, la care se adaugă și cheltuielile de judecată. Părinții au încercat să se apere, dar avocații lor nu au reușit să demonstreze că acuzațiile profesoarei ar fi nefondate.

Instanța: „În speță există o carență evidentă, atât în îndeplinirea obligației de supraveghere, cât și în atitudinea părinților de a-și învăța copiii că datorează respect cadrelor didactice”

Judecătoarea Monica Feneșan critică atitudinea părinților care consideră gestul adolescenților doar ”o copilărie”. De asemenea, arată că pe alocuri părinții au mințit în apărările lor.

”In speta, coroborand probele administrate in cauza, instanta retine ca acestea au dovedit faptul ca paratul T.R.F a creat doua fotografii modificate in photoshop, denigratoare la adresa reclamantei, prin faptul ca asociau imaginea acesteia cu imaginea unui animal (maimuta), poze pe care le-a postat pe grupul de Whatsapp al clasei si le-a transmis ulterior si paratului M.C.S, iar acesta a creat pe reteaua de socializare Facebook un cont fals pe numele „B.M.”, cont caruia i-a atasat fotografiile primite de la paratul T.R, ca poza de coperta si respectiv ca poza de profil.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: