De Ziua lui Eminescu

EMINESCU

L-am visat pe Eminescu.

A venit la o lansare a cărții mele Masca lui Eminescu.

Pe care, la sfârșit, i-am oferit-o cu autograf, mulțumindu-i că există. Și el mi-a mulțumit că i-am pus în valoare piesele de teatru, marele lui Dodecameron dramatic, că îi reabilitez statura, după ce Niki a scris că e „nul ca dramaturg”.

Da, fiindcă Niki et co. îl privesc ca pe un pitic. Spun că a fost mic de stat, ghebos, păros, crăcănat, negricios, bubos… Și Căcărtănache mai adaugă și altele, cafegiu, fumător, drogat! Și nu știu ce Nae l-a descris că dormea cu un pistol sub pernă!

La fel cum spun și despre Iisus, se iau după ateii care au cercetat datele din Evanghelii și după urma de pe năframa cu care i-a șters fața maica Veronica, pe drumul crucii, pe Via Dolorosa… Și răsare că era mic, negricios, păros, ghebos, șui la față… nu așa cum l-a văzut Leonardo, care a creat imaginea ideală a lui Iisus…

Așa cică ar fi fost și Eminescu în realitate, urât, dar poza lui din tinerețe, făcută la Viena, ne arată că nu era așa… Și eu, când l-am văzut în vis, și visul este singura realitate în care cred, am rămas uluit, Eminescu arăta ca un Înger, ca Arhanghelul Mihail, un bărbat voinic cu aripi, așa, ca uriașii din vechime, ca uriașul de la Mănăstirea de Piatră, emana forță, bărbăție, lumină, era ca semizeul Ghilgameș, care căuta planta nemuririi.

Și când a luat cartea mea, a citit-o dintr-un foc, fiindcă avea un IQ superior, își folosea peste 50 la sută din capacitatea cerebrală, și ce creier!, avea în el toată istoria lumii, într-o clipă îți spunea tot ce s-a întâmplat în timpul lui Vlad Țepeș, de pildă, cum ar fi episodul cu doamna Anastasia, care s-a aruncat în prăpastie, să nu cadă pe mâna turcilor care asediau cetatea Poenari, unde se afla ea, soața lui, și pe locul unde a căzut, a izvorât o fântână, care apoi a devenit un râu, Râul Doamnei, însângerat și azi…

Să tot stai să-l asculți! E un munte de înțelepciune, un izvor nesecat de pilde și date istorice, un tezaur de eresuri, mistere și povești. Sigur, sigur, arată ca un Înger rebel, e foarte, foarte serios, cum numai Iisus poate fi, ne judecă aspru, el ne pedepsește cu asprimea lui mistuitoare, dar și iertătoare. Mă privea de jos în sus, fiindcă poziția lui e în urcare, din înger căzut el se ridică, se înalță, devine din nou Înger luminos, cum a fost la început, când a fost născut, nu făcut.

Eminescu nu este așa cum vor unii sau alții, cum e politica lor, Eminescu este așa cum îl visăm noi.

(text inclus în volumul ISTORIA LITERATURII NEÎNREGIMENTATE, în curs de apariție)

Grid Modorcea