Viceprimarul comunei clujene Suatu, Nagy Ştefan, dat dispărut de vineri dimineaţă, a fost găsit mort.
Viceprimarul comunei clujene Suatu, Nagy Ştefan, care fusese dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit decedat, duminică, într-o zonă de la marginea localităţii.
„Azi, în jurul orei 10,30, bărbatul de 49 de ani, din comuna Suatu, judeţul Cluj a fost găsit fără viaţă, spânzurat. Cadavrul acestuia a fost identificat în extravilanul localităţii Suatu, judeţul Cluj, în urma unor evaluări primare, fără semne vizibile de violenţă”, se arată într-o informare trimisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.
Conform aceleiaşi surse, cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.
„La data de 13 ianuarie a.c., Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre plecarea voluntară a unui bărbat de 49 de ani, din comuna Suatu. Acesta ar fi plecat de la domiciliu în cursul aceleiaşi zile. Pentru depistarea acestuia, au fost organizate acţiuni de căutare, activităţi care continuă şi în prezent. Au fost angrenaţi atât poliţişti, cât şi mijloace tehnice (drone) şi patrule chinotehnice. De asemenea, căutările sunt sprijinite de localnici, urmând a fi suplimentate de jandarmi, dar şi de voluntari din cadrul CERT”, se arată într-o informare trimisă duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.
Primarul comunei Suatu, Szobo Mihaly, spune că nu l-a mai văzut de joi pe viceprimar.
„Joi dimineaţă a venit la lucru, am discutat cu el, eu am fost la medic apoi. După-amiază a plecat acasă, am încercat să vorbesc cu el prin telefon, nu mi-a răspuns. Vineri dimineaţă nu a mai venit la serviciu, nu l-am mai văzut de atunci”, a spus primarul.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

