I. Poezii publicate în diferite ziare şi reviste ale vremii
Alpinism
Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.
Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.
Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …
1928
Publicată în „SO4H2”, anul I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
Noapte la Turnu Măgurele (1930)
Noaptea caldă … noapte pasăre nocturnă
Aripa de neguri grele şi-a lăsat-o
Pe oraş ca un „Adio del Passato”
Fredonat într-o lagună taciturnă.
Pietonii pe trotuare trec în grabă.
Liniştea se sparge’n uşi de cafenele.
Catedrala’nalţă turlele spre stele
În mirosul de grătar şi de tarabă.
Stingerea se sună lung la regimente,
Cu ecouri prelungite. În grădină
Teatrul râde-n revelaţii somnolente,
Pe când paznic al luminilor de lapte
– Sfinx pe soclul său de piatră carpatină –
Stă eroul de la şaptezeci şi şapte …
Publicată în „Graiul tineretului”, anul II, nr. din 11 iulie 1933
Voiaj
Sbor alb, aruncat peste zare,
Trec albe legiuni de gânduri –
Nici-o stea, nici-o statuie de sare,
Înfipte-n trecut, în curânduri.
Alergam, aur, printre platanii suri,
Ceas deşteptător pentru fluture şi cuc,
Iarba ne mângâie, plopii mahmuri
Şi Dumnezeu e bun ca un eunuc.
Privire departe, cer larg, deschis,
Ne jucăm cu focul, cu inima mea;
Somnul e mort, visul e deschis
Către viaţă, moarte, aer, catifea.
Plouă la sud, fulgeră norii,
Peste noi ţipă cocorii de spaimă –
Numai un puţ numără călătorii
Şi rugăciuni adânci singur îngaimă.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul II, nr. 4 – 5 din 1 ianuarie 1937
Anii mei
Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.
Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.
Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.
Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
Melancolie
Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.
Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.
La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.
Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III,nr. 8 – 9, 24 aprilie 1938
Poetul din urmă
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue – şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.
O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
Opriţi-vă
În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.
Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.
Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Cu porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
Vântule !
Te caut, vântule, cu palma sus
Ca să te prind şi să te fac pândar
Pe toate vorbele ce nu s-au spus –
Să le păzeşti cu veghe de ogar.
Din ele eu apoi să împletesc
Minune de lumină şi noroi,
Stindarde cu argint împărătesc
Şi noapte cu luceferii strigoi.
Nu vămuiesc tratate şi comori –
Istoria-i bolnavă de eres.
Tu să-mi aduci din soare şi din nori
Hambare de cuvinte cu’nţeles.
Te-oi pune autor, deopotrivă,
Cu mine pe coperte, pe uluci,
Dar, iată, ţi-este glezna colestivă
Şi aripa copaie de năluci.
O! vântule, cu palma către cer
Zadarnică e plasa ce ridic
Ai ostenit bătrâne cavaler
Şi eu rămân, departe, mai calic …
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 2 – 3 din 24 octombrie 1938
După amiază
Cine oare a murit
În oraşul’ncremenit,
În oraşul necăjit?
Bate clopotul a gol
Cine e de-acum sobol?
Cine spânzură de cer
Cu suflarea ca de zer?
Bate clopotul şi bate;
Mare doliu în cetate –
Au murit o mie poate
De tot bate şi mai bate.
De tot bate şi mai bate.
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, din noiembrie – decembrie 1938
Moartea Mariei
Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Şi, cald, culese sufletul Mariei.
Odihna veşnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze şi pe mărţişoare,
N’o mai călca, zglobie, toamnele şi bruma
Şi n-o mai pune vara’n chiotoare.
Cinci oameni vor veni după amiază
Cu paşi de pâslă şi cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Şi-or aştepta să-i dea nişte agate.
Dar pân’ la urmă rece va rămâne,
Cu cer şi cu ţărâna măritată;
Isuse ’nalte, nobile stăpâne,
Dece chemaşi, la tine, mândra fată?
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV nr. 4, noiembrie – decembrie 1938
Hei, moarte
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.
Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.
Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.
Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi …
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.
Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
Amintirea vârstei
Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.
Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.
Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,
Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 46, Crăciun 1939
Golănească
Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.
Acelaşi basm urît e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte’n dimineţi.
Zădărnicia stă cu noi la cot
şi’n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemîngîiaţi şi fluierînd.
_________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 din aprilie 1940 şi în „PREPOEM” an I,
nr. 10 din aprilie 1940
Scrisoare scurtă
Bunul meu prieten, n’am
nici un câine ca să facă ham!
Nicio mâţă oarbă ca să ţipe
la soboli şi la aceste clipe.
N’am un greer mic în grindă
veşnicia’n cîntec să aprindă.
N’am un strop de seu, o lumînare
ca să-ţi scriu misivă mare.
Iată un bătut de ger,
de hârtoape şi de nopţi de fier,
De stafii mărunte ca un zob
şi durerii mele rob.
Ce să fac prin ceasul greu?
Morţii putrezesc mereu.
putrezeşte şi Isus în gînd,
i-auză-l plîngînd.
(Din volumul în manuscris „Iarmaroc”)
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an VI nr. 1 şi
în „PREPOEM”, an I, nr. 7, ambele din aprilie 1940
Uite strigoii
Uite strigoii, uite liliecii
Au ieşit în marginea potecii
şui, bădărani şi tărcaţi
ca nişte argaţi.
Aşteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s’o ademenească, s’o fure
pentru subpământeana pădure.
Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsaţi fata, lăsaţi bucuria
cu numele Maria.
Ştiu o babă slută,
o poiană de cucută
şi nişte gunoi:
acolo e de voi.
–––––––––––––––––
Publicată în „DRUM”, anul I, nr. 11 şi în
„PREPOEM”, ambele din mai 1940
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

