Distribuie articolul

Peisajul din jurul oraşului Bahmut din estul Ucrainei îi oferă o aparare naturală care îl fac să fie o „fortăreaţă de neînvins”, a declarat luni comandantul forţelor terestre ucrainene, citat de CNN. Între timp, rușii anunță că au tăiat toate legăturile orașului cu exteriorul.

„Acest teren special are caracteristici topografice. Oraşul este înconjurat de înălţimi şi dealuri dominante, ceea ce reprezintă în sine o problemă pentru inamic”, a declarat generalul colonel Oleksandr Sirski, comandantul forţelor terestre din cadrul armatei ucrainene.

„Sistemul de obstacole al armatei, împreună cu peisajul natural, au transformat această zonă într-o fortăreaţă de neînvins, unde au murit mii de inamici”, a spus Sirski. „Folosim toate opţiunile, capacităţile inginereşti, precum şi cele naturale, pentru a distruge cele mai bune unităţi inamice. Bătălia este în curs de desfăşurare”, dă asigurări generalul.

Rușii susțin că orașul e încercuit

Bahmut este încercuit din punct de vedere funcțional, susțin sursele rusești. Forțele rusești au tăiat fizic toate legăturile rutiere către oraș, doar câteva drumuri rurale rămânând acum deblocate. De asemenea, Rusia continuă să facă progrese pe axele Marinka, Kupiansk și Liman.

În acest moment, rușii susțin că opțiunile forțelor ucrainene din Bahmut sunt următoarele: să încerce o retragere prin teren deschis și drumuri rurale spre vest; contraatac pentru a debloca autostrăzile; să stea ascunși și să luptate într-o reconstituire a lui Cannae.

content-image

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri la conferinţa de presă comună cu liderii ucraineni că nimeni nu va capitula la Bahmut. „Vom lupta atât timp cât vom putea”, a promis el.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: