Președintele rus, Vladimir Putin, i-a cerut Ministerului rus al Educației să ia în calcul includerea lucrărilor scriitorilor sovietici în programele educaționale generale de literatură, care ar trebui ‘să modeleze conștiința istorică a tinerei generații’, norează Rosbalt, potrivit RADOR.
Potrivit Agenţiei de presă RBC, o astfel de solicitare se află pe lista de cereri primite în urma întâlnirii președintelui cu veteranii celui de-Al Doilea Război Mondial, cu locuitorii din Leningradul asediat și cu reprezentanți ai asociațiilor patriotice civice, care a avut loc în luna ianuarie a acestui an.
Ministrul rus al educației, Serghei Kravţov, trebuie să întocmească un raport pe această temă până la data de 31 august 2023. În plus, Putin i-a cerut Ministerului rus al Culturii și Ministerului rus al Transformării Digitale să pregătească materiale informative pentru formarea unei ‘poziții civice durabile în rândul tinerilor în legătură cu crimele comise de naziști și complicii acestora în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și despre regimul ucrainean care a ajuns la putere în 2014’, se specifică în comunicatul făcut public.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

