Emil Cioran, după cutremurul din 4 martie 1977, a ieşit pe stradă indignat că parizienii se plimbă şi se distrează în vreme ce poporul român trăia o tragedie

Părintele Stăniloae îl reîntâlnise pe E.M. Cioran la Paris şi mi-a povestit cum, urcând la el acasă cu un tânăr teolog român care se apucase să-i răsfoiască o carte aflată pe masă, scriitorul i-a smuls-o din mână: „Las-o! Să nu vadă părintele prostiile astea!”.

Tot Cioran i-a mărturisit cum, după cutremurul din 4 martie 1977, ieşit pe stradă şi indignat că parizienii se plimbă şi se distrează în vreme ce poporul român trăia o tragedie, îi venea să facă ţăndări toate vitrinele. În două rânduri mi-a vorbit părintele Stăni­loae despre acest episod. Tot aşa cum mi-a povestit, când mi-a arătat fotografiile cu Mircea Eliade, făcute cu prilejul vizitei sale în Statele Unite, în 1983, că savantul, care era cu soţia, înainte de începerea mesei, i-a cerut: „Binecuvântează, părinte!”.

Auzind de legăturile cu cei doi Cioran, tatăl şi fiul, am spus: „Ce-ar fi să-i trimitem şi lui revista?” „Dacă zici dumneata…” Şi pe un plic lung a scris adresa: 21 rue de l’Odeon, titrează DCNews.ro.

Nu eram convins că plicul acela conţinând un număr din revista „Opinia studenţească” şi o scurtă scrisoare a părintelui Stăniloae, plic pe care l-am dus la Poştă şi l-am trimis recomandat, va ajunge la destinaţie. Deşi am plecat cu el nelipit, un scrupul de conştiinţă m-a oprit să copiez acea scrisoare care îmi fusese citită, superbă prin simplitatea şi generozitatea ei; scrisoare care începea, ţin minte precis, cu Dragă domnule Emil. Între expeditor şi adresant era o diferenţă de vârstă de numai opt ani, însă părintele Stăniloae îi spunea: dumneata eşti tânăr, în plină putere, în plină activitate şi mă bucur de succesele pe care le ai…

Evident că părintele Stăniloae nu putea împărtăşi ideile lui Cioran, dar le aborda cu mare înţelegere şi îngăduinţă, proprii Răsăritului ortodox, care respectă din plin libertatea fiecăruia. Cred că era începutul lui iulie 1985, când părintele Stăniloae mi-a telefonat: „Ştii… scrisoarea aia a noastră… am primit un răspuns. Vino să-l vezi!”.