Dragostea sofisticată

Filmul Closer / Mai aproape, care circulă la noi cu titlul Ispita (2004), în regia lui Mike Nichols, este o nebunie amoroasă total contrafăcută. NU crezi absolut nimic din ceea ce se întâmplă în film, singurul lucru pe care îl urmărești sunt actorii, mari vedete, să vezi cum pot juca ei roluri atât de incredibile, inventate. Dar oare nu este arta o convenție, nu putem inventa orice prin limbajul ei?

Este vorba despre întâlnirile absolut întâmplătoare – atracție la prima vedere –, acuplările și trădările accidentale ale patru străini aflați la Londra: Alice (Natalie Portman), Dan (Jude Law), Anna (Julia Roberts), Larry (Clive Owen). Nu știi cine iubește pe cine și cine urăște pe cine. Clasica relație în triunghi devine o sofisticăreală în patru: Alice și Anna îl iubesc pe Dan, dar Dan, fiindcă scriitor, îl atrage pe Larry într-o cursă și acesta este dorit de Anna, se căsătoresc, apoi Anna, îndrăgostită mai departe de Dan, îi cere divorțul, pe care Larry îl acceptă cu condiția să facă o ultimă partidă de sex la el la cabinet, el fiind doctor. Larry, eliberat, o caută pe Alice, care era stripteuză, și îi face o demonstrație de excitare fără atingere („stripteuza nu este o târfă”), secvență antologică, în care Natalie Portman amintește de prestația lui Demi Moor din Striptease (1996). De altfel, rolul lui Natalie Portman îi prilejuiește actriței o partitură unică. Ea e singura credibilă în lanțul de trădări, de încrucișări ale dorințelor.

Este un subiect tipic pentru comedia sofisticată a lui Woody Allen și mă gândesc oare ce ar fi făcut el din acest subiect? Dar e posibil să-l fi imitat. Oricum, nu l-a lăsat indiferent. Și am în vedere mai ales Midnight in Paris (2011), unde eroii sunt artiști, iar mediul este artistic, din bell epoque și avangarda interbelică.

Asemenea demistificări sunt incredibile la acest nivel de inteligență la care și-a expus Mike Nichols personajele. Dan e scriitor, Larry medic notoriu, Anna fotograf, cu o expoziție de fotografie senzațională, doar Alice este… nimeni. Și ea îi judecă profund pe ceilalți, chiar și pe sine, când îi explică lui Dan de ce a avut cu Larry o noapte nebună de amor. Ești chiar uluit la ce nivel au ajuns relațiile moderne, în care lipsa de perdea este determinantă.

E meritul lui Nichols, autorul unor pelicule anterioare de referință, Who’s Afraid of Virginia Woolf? și Carnal Knowledge, să expună la propriu asemenea vedete, să le facă să se denudeze, să păstreze mereu o privire ironică asupra lumii, asupra dorințelor carnale, asupra condiției de a fi a omului, un animal erotic, indiferent de statutul profesional.

Și o fantastică replică la Closer este The Holiday (2006) al lui Nancy Meyers, unde avem tot un joc în patru, un erotism încrucișat, tot cu mari vedete: Cameron Diaz, Jude Law, Kate Winslet, Jack Black. Pe timpul vacanței de iarnă, două femei, una din Londra, alta din New York, hotărăsc să-și schimbe locurile de trai. Și de aici toate încurcăturile. Dar ele se dezleagă într-un happy-end, în care dragostea învinge. Pe un teren absolut romantic.

Nu este cazul lui Closer, care se consumă în același spațiu sufocant, închis („close”), în care limbajul explodează. Limbajul porno devine curent, asimilat într-un păienjeniș intelectual. Personajele intră într-o sarabandă erotică fără capăt, ca la o loterie a vieții, în care totul este posibil, oricând e posibil ca Dan să se cupleze cu Anna sau Alice cu Larry. Sau invers. Cei patru sunt ca într-un labirint în care se urmăresc unii pe alții, orice întâmplare nouă, imprevizibilă, fiind posibilă, ca într-un joc de puzzle. Anna și Larry se despart „definitiv”, ca la sfârșit să-i vedem din nou împreună, în același pat. Dan este bărbatul care plânge, perdantul absolut, condiția ideală pentru subiectul unui nou roman. Numai Alice dispare, vine acasă, la New York, și se pierde în furnicarul stradal al marelui oraș.

Grid Modorcea